Incredibil! A mai căzut o stea...

Plânge o lume întreagă pentru că s-a stins o legendă! Un megastar! Michael Jackson, regele muzicii pop, a părăsit această lume ieri noapte. Parcă artistul cu suflet de copil a ţinut morţiş să ne arate că va rămâne pe veci numărul 1 în inimile a milioane de fani. De ce spun asta? Pentru că The King s-a stins la ora 1, târziu în noapte... Nu am fost niciodată un fan Michael Jackson. Şi o recunosc deschis. Ştiam însă că undeva, într-un colţ din îndepărtata Americă, se află cel care a reinventat muzica, care i-a dat un nou curs. Asta mă liniştea într-un fel. Poate cu voită naivitate, îmi imaginam că Regele poate veni măcar pentru câteva clipe să-mi fredoneze la ureche "Heal The World", "Thriller", "They Don't Care About Us", "Billie Jean", "You Are Not Alone" sau "Just Beat It" . În schimb, am fost întotdeuna un fan al muzicii care provoacă emoţie, care te face să-ţi deschizi inima. Am avut o perioadă acum câteva luni când am simţit că trebuie să-i ascult muzica aritistului american. Şi am făcut-o cu nespusă plăcere, m-a emoţionat şi mi-am dat seama că, orice ar fi, megastarul a fost dintotdeauna un copil mare într-o lume adeseori mult prea rea pentru el. E teribil de greu să vorbeşti despre un genial, dar şi mai greu e să scrii despre el. O să încerc însă să mă detaşez de părerea de rău cauzată de dispariţia unui artist colosal şi o să fiu cât mai obiectiv cu putinţă. Sau cât mai subiectiv, cine ştie... 

Jackson a fost un geniu, fără doar şi poate. A purtat o stea norocoasă pe frunte încă de mic. Dar nu s-a mulţumit numai cu asta. De pe la 5 ani a început să cânte. Şi a făcut asta timp de 45 de ani neîntrerupt. Cu har. Regele pop nu a fost doar un produs de marketing, ci a muncit asiduu ca să ajungă să fie idolul a zeci de generaţii de pe întreg mapamondul. A fost cântăreţ, dansator, compozitor, actor. A dat peste cap zeci de clasamente şi a "înnebunit" o lume întreagă cu muzica lui. A produs uriaşe mişcări de masă. A intrat în sufletele tuturor şi cu toţii am fredonat măcar o dată un vers din melodiile marca Michael Jackson. Acest artist genial a ajuns sus nu numai pentru că şi-a dorit enorm, ci şi pentru că a muncit pe măsură. Pentru asta, merită repectul şi admiraţia noastră, a tuturor. Odată ajuns pe cele mai înalte culmi ale performanţei şi celebrităţii, s-a produs declicul. De multe ori, a căzut pentru a se ridica din nou. Acum, însă, o spun răspicat: celebritatea l-a învins pe Michael! Nu boala, nu presa, nu datoriile. Ci celebriatea care l-a prins în mrejele ei şi nu i-a mai dat drumul. Când ajungi să vinzi 785 de milioane de albume în întreaga lume (adică de aproximativ 8 ori mai puţin decât populaţia de pe Glob!), când eşti adulat de mii de femei, când umpli stadioane întregi în câteva ore, când banii devin doar un detaliu pentru tine, când "rişti" sa devii cel mai bun artist al tuturor timpurilor, atunci trebuie să fii teribil de echilibrat ca să nu cedezi psihic. Şi Michael nu a fost! Celebritatea şi propria-i genialitate l-au terminat, l-au măcinat... Însă, într-o luptă corp la corp cu istoria şi cu timpul, Michael a ieşit învingător! Are certitudinea că o lume întreagă nu-l va uita niciodată!

Pe de altă parte însă, omul Michael Jackson e diferit de aritistul Michael. Ca fiecare dintre noi, a avut calităţi şi defecte. Nu ştiu în ce parte s-a înclinat balanţa, ştiu însă că nu-l putem judeca. Oricum nu suntem noi atât de abili încât să înţelegem un geniu. Aşa sunt ei: neînţeleşi. Cert e că Regele Pop a fost acuzat de pedofilie, s-a spus despre el că se droghează, că e ipohondru. A trăit total dezoraganizat ca orice boem. A fost mereu obsedat de originile sale afro-americane şi de chipul şi trupul său. Şi-a făcut zeci de operaţii ca să "devină" alb. Obsesia asta l-a măcinat... A iubit mult copiii (deloc în sens peiorativ), a compus pentru ei, a cântat pentru ei şi a făcut o mulţime de acte caritabile pentru copiii din întrega lume şi, în special, pentru cei din Africa. Ipohondria sa, asumată sau nu, l-a făcut să se comporte din ce în ce mai ciudat. În ultima vreme, purta mănuşi şi lua pastile cu nemiluita fără a consulta medicii. Şi asta l-a distrus. Banii nu l-au interesat niciodată. Ca atare, a cheltuit sute de milioane, adesea mai multe decât avea în propriile buzunare şi conturi. Asta a făcut presa să scrie că e îngropat în datorii. Şi aşa a fost. Pentru luna iulie îşi programase revenirea pe scenă printr-o serie de turnee. Fanii îl aşteptau cu braţele deschise. În 2 ore, Michael Jackson a reuşit să vândă 500.000 de bilete. Un alt record! Coincidenţă stranie sau nu, turneul său purta un nume care prevestea sfârşitul: "This Is It"! Şi-a dorit din tot sufletul să mai cânte măcar încă o dată pentru cei care l-au adorat. Cel de Sus l-a vrut lângă el pe Rege înainte de vreme...

Sunt sigur însă că îngerii îl aşteaptă cu ropote de aplauze, acolo sus, departe, pe cel care, prin muzica lui, a făcut milioane de oameni fericiţi, pe geniul cu înfăţişare de copil care şi-a dorit să vindece lumea, s-o facă mai bună, mai curată... Ai schimbat cursul umanităţii, ai făcut timpul să stea în loc şi să te asculte, ne-ai bucurat sufletele şi pentru asta nu te vom uita niciodată! ! ! Sunt convins că acum zâmbeşti mulţumit şi liniştit, te uiţi la noi toţi şi spui cu o căldură de copil în glas: You Are The World, You Are The Children! Michael a plecat... Scena e acum mai goală ca niciodată... Rest in peace, beloved Michael!

P.S: Dispariţia megastarului american a blocat motoarele de căutare ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum în istoria Internetului şi a provocat emoţie la scară planetară!

Splendoare în iarba londoneză

Începând de astăzi, 22 iunie, Wimbledon-ul, cel mai special turneu de tenis de pe mapamond, îşi deschide larg porţile în faţa împătimiţilor sportului alb! Timp de 2 săptămâni ne vom bucura, ăştia de ne place tenisul, de cel mai prestigios şi cel mai conservator turneu de Mare Şlem. Albul va domina verdele crud al arenelor de la All England Lawn Tennis and Croquet Club. La Wimbledon, timpul parcă a stat în loc. Acolo unde au jucat McEnroe, Sampras, Smith, Santana, Năstase sau Ţiriac, într-un peisaj de basm deloc schimbat, vor juca de azi Federer, Djokovic, Murray sau Del Potro. Miza e extrem de mare pentru elveţian în acest an. Dacă repetă isprava din precedenţii 5 ani, respectiv câştigarea trofeului londonez, redevine locul 1 mondial, loc ce este deja sinonim cu numele său arhicunoscut. Când spui 1, automat spui Federer. Îi ţin pumnii strânşi metronomului elveţian şi sper ca, la finele a 14 zile deloc uşoare, să ne salute din nou de pe poziţia cu care ne-a obişnuit atâta vreme. De asemena, sunt cu ochii pe Sorana Cârstea şi Victor Hănescu, în care îmi pun mari speranţe că vor putea face jocuri foarte bune şi că vor reuşi un parcurs cât se poate de lung. Come on, Federer! Hai românaşilor!

P.S: Pentru că ştiu că mai sunt şi alţii care iubesc tenisul la nebunie, pun mai jos o aplicaţie care vă  va ţine non-stop la curent cu ce se întâmplă la Wimbledon!

Federer din nou rege!

E cam târziu. Mai exact 1:35. Şi vreau să scriu despre ce-mi face mare plăcere. Despre tenis. Şi am s-o fac. În urmă cu exact 2 săptămâni, avea loc finala singurului turneu de Mare Şlem pe zgură, şi anume Roland Garros. N-am scris până acum despre asta pentru că ori n-am avut timp, ori am avut alte subiecte, ori subsemnatului i-a cam fost lene... Pe durata întregului turneu, elveţianul Federer a fost susţinut frenetic de parizieni şi nu numai. Era şansa lui, din nou, să cucerească singura salatieră de Grand Slam care-i lipsea din deja extrem de bogatul palmares. Numai că pe zgura de la Paris se afla şi coşmarul lui Roger: spaniolul Rafa Nadal care rupea în două tot ce prindea pe terenurile de zgură. Aceeaşi luptă surdă şi deja monotonă între măiestria şi tehnica lui Mister Perfect şi tinereţea şi puterea de luptă ale lui Nadal. Recunosc că nu mai credeam de ceva vreme în capacitatea de revenire a ceasornicului elveţian care acum este "doar" numărul 2 mondial. Şi aveam motivele mele. Primii 5 jucători ai lumii îi rupeau oasele cam pe oriunde îl prindeau, Federer s-a însurat cu a lui Mirka Vavrinec, a pus şi de un copil... Era clar că gândul nu-i mai stătea exclusiv la sportul care l-a făcut mare şi pe care îl iubeşte din toţi rărunchii lui de campion. Am făcut băşcălie de Federer şi nu ratam vreo ocazie să-mi declar deschis simpatia pentru spaniolul-minune. Dar domnul Perfecţiune mi-a dat foarte rău peste nas. Când aproape nimeni nu mai credea în el, iar încrederea de sine atingea cote minime, Roger Federer a înviat ca pasărea Phoenix din propria-i cenuşă. Profitând de pe urma miilor de susţinători şi de faptul că pe Nadal nu l-au mai ţinut balamalele şi a cedat umil în faţa unui Robin Soderling pe alocuri genial, elveţianul şi-a croit drum până spre finală. Atunci şi-a dat seama că lupta lui cu istoria şi cu legendele tenisului mondial poate continua. Era la doar o victorie distanţă de egalarea recordului marelui "Piston" Pete Sampras şi la o lungime de undă de izbânda şi provocarea supremă: câştigarea, în premieră, a Open-ului Franţei. În finală, coincidenţă sau nu, îl aştepta călăul lui Nadal, acel Soderling care prin parcursul fără cusur din acest an s-a făcut cunoscut întregului public iubitor al sportului alb. Pentru Federer miza era uriaşă. Suedezul parcă simţea că trebuie să se dea la o parte ca să-i facă loc regelui să păşească elegant spre trofeul atât de râvnit. Deşi mulţi îl acuză pe Soderling că n-a mai jucat acelaşi tenis performant din meciurile anterioare, că s-ar fi dat la o parte din faţa lui Roger, să nu uităm că jucătorul elveţian i-a predat o lecţie de tenis lui Nadal la el acasă, la Madrid, să nu uităm că Federer e genial, să nu uităm că acelaşi Federer a revenit de la 0-2 la seturi în faţa unui Tommy Haas al naibii de motivat. Da, câinii au lătrat, regele a mers mai departe! Marele campion l-a învins în 3 seturi facile pe Robin Soderling şi a făcut istorie! Din acel moment, pentru mine personal, Roger Federer a devenit cel mai valoros jucător de tenis din istorie! Dacă atunci când nimeni nu mai crede în tine, reuşeşti să te aduni, să speri, să crezi în tine, să visezi cu ochii deschişi şi, în final, să CÂŞTIGI, atunci ai stofă de mare campion şi faci o întreagă lume să se plece în faţa ta! Asta a reuşit Mister Perfect să facă! Pentru mine victoria lui de la Roland Garros a fost o aspră palmă morală. Nici eu n-am mai crezut în el, dar mi-a arătat cu vârf şi îndesat că greşesc flagrant. Din acest moment, sunt fan declarat al lui Federer, inclusiv în disputele cu spaniolul Nadal! Cu regii nu te poţi juca. Ei sunt undeva deasupra ta, "acolo sus, la polul plus". Respect total pentru un astfel de sportiv, de campion, de om! Majestate, mă înclin... 

Pentru că merită pe deplin, ataşez alte câteva poze şi filmuleţul unei victorii istorice avându-l în prim-plan pe omul care face artă când ţine racheta de tenis în mână: maestrul Federer!

Profei de română, cu preţuire...

Despărţirile sunt de fiecare dată dificile şi dureroase pentru că aduc o umbră de tristeţe pe chipurile fiecăruia dintre noi. Dar aduc, deopotrivă, şi amintiri dintre cele mai plăcute, mai ales când vine vorba de o persoană minunată, o profesoară extraordinară, un suflet sensibil, aşa cum este doamna profesoară Ştefania Constantinescu.

Mai întâi de toate, doamna profesoară este un om frumos care, prin tot ceea ce face, îi învaţă şi pe alţii să trăiască frumos. Dacă stai măcar câteva clipe în preajma dumneaei, te încarci cu energie pozitivă, inima îţi palpită în acelaşi ritm cu universul, iar sufletul capată parcă aripi. Rămâi de-a dreptul marcat când dumneaei te introduce, prin aproape angelica-i căldură sufletească, în lumea literaturii, o lumea a frumosului pe care nu ai mai vrea s-o părăseşti niciodată. Aţi pătruns în sufletul familiei 11 A aproape insesizabil, fără niciun efort suplimentar. Timp de 3 ani, inimile noastre au bătut la unison cu inima unui om solar, a unui spirit plenar, ceea ce nu poate decât să ne bucure şi să ne onoreze. Întotdeauna demnă şi făcând din eleganţă o atitudine nu vizibilă, ci memorabilă, dumneavoastră, doamna profesoară, aţi ştiut să ne hrăniţi zilnic sufletul cu cunoaştere. Aţi fost cea care, printr-o vorbă bună sau un citat inspirat, aţi făcut să apară măcar un zâmbet sincer de copil pe chipurile noastre uneori prea încruntate. Zi de zi, aţi venit la şcoală cu nemărginită plăcere şi cu inima larg deschisă, dăruind fără a cere nimic în schimb.

          Se spune că profesorii ideali sunt cei care se folosesc pe ei înşişi ca punţi peste care îi invită pe elevii lor să treacă, apoi facilitându-le această trecere, se retrag fericiţi, încurajându-i pe elevi să creeze poduri ei singuri. Asta aţi făcut dumneavoastră: aţi fost puntea noastră spre cunoaştere, spre învăţare, spre descoperire. Ne-aţi arătat că sunteţi o maestră a simplificării şi un duşman al simplismului. În sufletul unor boboci aţi făcut să rodească pasiunea nebună pentru literatură, pentru lectură. Din dragostea dumneavoastră pentru literatură ne-aţi dat şi nouă frânturi zilnice. Pentru că iubirea naşte iubire, în timp, matematicienii de la 11 A au devenit avizi după literatură, ne-am regăsit în multe dintre cărţile pe care ni le-aţi propus spre lectură. Exigentă şă dominată de un profesionalism desăvârşit, ne-aţi ajutat să realizăm studii de caz pe care cu siguranţă nu le vom uita niciodată. Pe această cale, vreau să vă mulţumesc din nou în numele colectivului 11 A pentru că ne-aţi îndrumat să cunoaştem mari scriitori şi critici. O astfel de profesoară-model a ridicat profesia la nivel de artă măiestrită: arta de a face sufletul să vibreze. Mărturisesc că doamna profesoară ne-a spus, la ultima oră, cu o sinceritate dezarmantă şi o privire scăldată de lacrimi curate, că la literatură nu ar trebui să se pună note. De ce? Pentru că sufletului nu-i poţi da notă. Da, sunteţi un izvor nesecat de înţelepciune, o enciclopedie vie, o persoană care trăieşte prin literatură. Ştim cu toţii şi simţim că ne iubiţi pe fiecare în parte şi vă asigurăm că iubirea aceasta este reciprocă pentru că fără prietenie nu e dragoste, iar fără dragoste nu e prietenie.

   Nu numai în calitate de profesoară, ci şi de prietenă, v-a păsat întotdeauna de noi, ne-aţi arătat unde greşim, ne-aţi lăudat, ne-aţi felicitat. Din toate acestea am avut de învăţat...

   Profesorul mediocru spune. Profesorul bun explică. Profesorul superior demonstrează. Profesorul desăvârşit inspiră. Asta aţi făcut dumneavoastră pentru noi: ne-aţi inspirat continuu să creştem şi să ne dezvoltăm frumos şi aţi creat pentru clasa 11 A paradisul lui Jorge Luis Borges care spunea: „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră că ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu.”

La ultima oră de curs din acest an, aţi spus despre 11 A că suntem un cadou pe care vi l-a trimis divinitatea. Aţi spus-o cu căldură şi preţuire. Cu toţii am rămas fără grai. Acum însă vrem să vă spunem că dumneavoastră sunteţi profesorul, prietenul şi părintele model pe care orice elev din lume şi l-ar dori în preajmă. Aţi fost şi rămâneţi pentru nou un model desăvârşit, un prieten adevărat şi un OM cu litere mari.

Dacă în cei 3 ani petrecuţi împreună ne-aţi măgulit spunându-ne adesea „sunteţi extraordinari, copii!”, a venit momentul ca întreaga clasă 11 A să se plece cu drag şi recunoştinţă în faţa dumneavoastră, să vă mulţumim din suflet pentru absolut tot ce aţi făcut pentru noi şi să spunem cu inima larg deschisă, la unison: sunteţi extraordinară, doamna profesoară! ! ! Plecaţi... pentru a rămâne!

P.S: Ăsta e "discursul" (varianta necenzurată) pe care l-am rostit ieri, la festivitatea de premiere, ca un semn de preţuire pentru profa noastră dragă care a ieşit la pensie. Simt că trebuie să-l împart cu voi.

           

 

Atac la educaţie

E sfârşit de an şcolar şi abia acum am găsit ceva timp să mai expun nişte gânduri şi idei aici, pe blog. Îmi cer scuze celor care intră zilnic şi aşteaptă noi postări şi promit să scriu din ce în ce mai des. E pe bază de campanie electorală pentru europarlamentare în perioada asta că doar duminică suntem îndemnaţi să mergem la vot cu căţel, cu purcel, însă fără gripa porcină la bord. Despre politică poate altădată. Acum vreau să-mi abat atenţia asupra unui subiect care a fost "trendy" o bună bucată de vreme: educaţia şi învăţământul. Din start spun că sunt agasat, enervat şi cu totul în dezacord cu ce se întâmplă cu amărâtul ăsta de învăţământ în România. Şi acum vin şi cu argumentele. De vreo 11 ani, car un ghiozdan de nu mai ştiu câte kile în spate 5 zile din 7. De tot atâţia ani, profesorii fac greve şi ies în stradă pentru că lefurile lor sunt prea mici. De acord. Bani puţini pentru munca prestată. Nimic nou sub soare în România. Acum câteva săptămâni, liderii de sindicat foarte competenţi şi aroganţi anunţau o nouă grevă generală, japoneză, pakistaneză sau cum mai vor ei. Acelaşi motiv: ban subţire pe ţeavă. Bun. Noi, elevii, ne rugam la Cel de Sus ca demnitatea să urle în profesori şi să iasă în stradă cu pancarte, să înjure Guvernul, să-l scuipe pe Boc în frunte, să arunce cu roşii între ochii băsescieni bifocalizaţi. N-a fost deloc aşa. A fost iar mult tămbălău pentru nimic. Sindicatele vroiau salarii mai mari pentru profesori. Guvernul a zis că e recesiune şi că intenţiona să mai taie din salarii căci şi aşa erau prea mari. Sindicaliştii, foarte demni, au zis că ei nu se lasă. Ba s-au lăsat. Cu ce s-au ales după trimestrialul circ? Cu nimic, în sensul că Guvernul le-a promis aceleaşi salarii care urmau a fi reduse. Păi, domnilor profesori, domnilor sindicalişti, cum facem cu onoarea şi demnitatea? Chiar aşa să vă lăsaţi mereu călcaţi în picoare? Mă întreb oare când o să vă plictisiţi şi când o să aplicaţi în propriile vieţi principiile pe care le predaţi ca lecţii de viaţă în şcoli... Fără a generaliza, căci există şi profesori ce pot fi oricând adevărate modele de conduită şi atitudine, lăsaţi-mă să mă îndoiesc de demnitatea multori oameni ce activează în învăţământ şi lăsaţi-mă să am pe chip un zâmbet amar, uşor ironic, atunci când aud placa: "noi facem totul pentru binele elevilor". Hai, nu, pe bune? Acum, punctul 2 pe ordinea de zi. Iar s-a schimbat minstrul la Educaţie. Fosta ministreasă e actuala ministreasă, recte pesedista Ecaterina Andronescu. Da, tipa aia cu ochelari, profa-model cu bentiţă, bla bla bla. E poate cel mai activ minstru din punct de vedere al acoperirii media. Apare în toate canalele (TV) cu precizie de ceas elveţian. Dar asta e altă mâncare de peşte. Acum nişte săptămâni, iar s-au dat porcăriile alea de teze unice. De ce "porcării"? Pentru că mi se par nişte examene făcute ca să se copieze prin care valoarea intrinsecă a elevului e la gară, adică nu se mai ia în calcul. Bon. S-au creat şi nişte subiecte de către intelectualii ce activează în minister. Din 4 materii (mate, română, geogra, istorie), la 2 subiectele au conţinut grave greşeli. Adică, profesorii cu măcar un doctorat la bord l-au confundat pe Niţă Ghiţescu cu Ghiţă Niţescu (Caragiale v-a tras-o, fraierilor!) la română, iar la istorie au confundat armata I cu armata II. Atunci la ce să ne mai aşteptăm de la elevii de generală? La nimic sau aproape nimic. Dar cu siguranţă un director de liceu va aştepta performanţă de la nişte elevi de generală care, săracii, sunt loviţi la operaţie din start şi n-au altă opţiune decât să devină nişte liceeni confuzi. Punctul 3. Aud tot mai des vorbindu-se despre "descentralizarea în învăţământ". Aproape că sunt considerat paricopitată dacă nu discut cu vreo bătrânică pe stradă despre acest subiect de 2 bani. Androneasca ne abureşte zilnic cu descentralizarea ei. Odată am auzit-o într-un interviu la radio. Moderatorul a întrebat-o de minim 3 ori ce-i cu descentralizarea şi madame a bătut câmpii cu graţie, răspunzând de fiecare dată ca un politician ce se află. Măcar e consecventă... Hai sictir! Facem slalom printre termeni şi habar n-avem de ce se întâmplă în şcolile noastre, de regresul şi groapa de gunoi spre care se îndreaptă un învăţământ ce are la bază concepte greşite, învechite şi pe alocuri comuniste. Îmi pare rău că am ajuns la astfel de concluzii, dar suntem vai educaţia noastră! Soluţia? Hai, vă rog, să mai facem o grevă din aia talibaneză că oricum suntem prea tari la nivel de educaţie, învăţământ şi cercetare...

P.S: Imaginea de mai sus e sugestivă pentru ce se întâmplă acum în România la nivel de învăţare şi învăţământ.

UPGRADE: Ăştia de fac mişto de învăţământ nu-şi bat joc de mine, de tine, de el, ci îşi bat joc de viitorul unei ţări, ceea ce e mult mai grav! ! !