Două egaluri cât o victorie

În seara asta, mi-am adus aminte cum e să vezi o echipă românească jucând fotbal cu granzii Europei. Mi-am amintit, de asemenea, de dezamăgirea provocată de naţionala României în vara trecută... Dar trăim în prezent. Astfel, în urmă cu o săptămână, FC Timişoara se ducea la Doneţk pentru a da piept cu actuala deţinătoare a Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, echipă antrenată de un Mircea Lucescu cu o sănătate din ce în ce mai şubredă, dar cu aceeaşi uriaşă viziune în fotbal. Românaşii, antrenaţi de Ovidiu Sabău, au sperat, ca de fiecare dată, într-o minune şi şi-au jucat şansa până la finalul celor 90 de minute. Deşi, la o privire de ansamblu, nu exista comparaţie între cele două formaţii la niciun nivel (financiar, experienţă, valoare, etc.), iată că timişorenii s-au întors acasă cu un scor de 2-2 care îi aşeza în postura de favoriţi pentru meciul retur din Banat. Zice-se că egalul a fost nemeritat, că ucrainenii au avut mai multe ocazii, mai multe bare... Numai că fotbalul se joacă pe goluri! 

Astă seară, m-am aşezat comod alături de taică-miu ca să vedem dacă Timişoara e în stare să elimine actuala deţinătoare a Cupei UEFA. Neluţu Sabău a alcătuit un "11" foarte bine aşezat în teren şi care ştia că are un avantaj enorm oferit de cele două goluri marcate în deplasare. În prima repriză, s-a jucat foarte tacticizat, Timişoara s-a închis aşa cum trebuie, iar ocaziile au fost puţine. Tânărul portar Pantilimon, înalt de 2,02 metri, ne-a mai dat emoţii la câte un corner când nu era în stare să prindă sau să boxeze mingea convingător. După indicaţiile primite la pauză de Il Luce, ucrainenii şi-au dat seama că problema se îngroaşă şi au devenit mai convingători în atac. Dar a existat un fundaş timişorean care, aproape de fiecare dată, a tăiat din faşă orice tentativă de atac. Este vorba de togolezul Nibombe, om de naţională, un fundaş înalt cu un plasament fără cusur şi o intuiţie uimitoare. Gigel Bucur i-a năucit în două rânduri pe fundaşii ucraineni însă, de fiecare dată, finalizarea a lăsat de dorit şi golul aşteptat de 25 000 de suporteri bănăţeni nu a venit. Spre finalul partidei, Şahtior a forţat golul aducător de calificare, dar loviturile libere şi cornerele nu au adus nimic nou pe tabela de marcaj. Ultimele 10-15 minute ale meciului de pe "Dan Păltinişanu" mi-au adus în minte, măcar pentru câteva clipe, calvarul prin care trecea Steaua în urmă cu câteva sezoane pe terenul lui Middlesbrough. Dar fluierul final al arbitrului norvegian Terje Hauge a făcut o Timişoară să se bucure la unison şi m-a făcut şi pe mine, un amărât de suporter care nu poate renunţa la a se uita la fotbal, să mă bucur de o calificare istorică! Aşadar, FC Timişoara trece de deţinătoarea Cupei UEFA, Neluţu Sabău îşi învinge maestrul sub ochii lui Răzvan Lucescu, aflat în tribune, România bate Ucraina, iar nouă, fanilor fotbalului de calitate, ni s-a arătat că fotbalul românesc există încă şi că ne putem lupta cu marile echipe ale Europei. Vineri, la tragerea la sorţi, vom afla cu cine va juca Timişoara în play-off-ul care oferă accesul în Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.

Pentru a trimite un comentariu referitor la acest post, dă click aici!