Mr Perfect rămâne Mr Perfect

M-am trezit dis-de-dimineaţă ca să-l văd în acţiune pe cel care este cel mai bun tenisman al planetei: Roger Federer. Şi n-am regretat nicio clipă, ba mai mult, m-am bucurat de un regal tenisistic, aşa cum doar marele campion elveţian ne poate oferi. Finala de la Australian Open de anul acesta i l-a adus în cale lui Federer pe eternul "puşti" scoţian şi speranţa tuturor britanicilor, Andy Murray. Sunt fan declarat al elveţianului, iar Murray nu numai că nu-mi e simpatic, ba îmi e şi antipatic prin jocul pe care îl face pe teren şi prin atitudine deopotrivă. Cam indolent şi arogant... Amândoi avuseseră un parcurs foarte bun până în finală. Lui Roger au reuşit să-i ia câte un set doar Igor Andreev în primul tur şi Nikolay Davydenko, cel care îl învinsese recent pe elveţian la Doha, în sferturi de finală. De partea cealaltă, doar tânărul croat Marin Cilic reuşise să câştige un set în faţa lui Murray, în semifinale. În rest, parcurs constant bun pentru scoţian. Aşadar, măcar la nivel de statistică, meciul din finală se anunţa unul echilibrat, cu doi tenismeni în mare formă, capabili să învingă pe oricine. Pentru Federer era a 22-a finală de Grand Slam a carierei, în timp ce pentru scoţian era doar a doua. Practic, Andy Murray încerca o luptă corp la corp cu istoria tenisului din ultimii ani. Spun asta pentru că istoria sportului alb se confundă de ani buni cu elveţianul-minune, care, în opinia mea, este cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor. Deci, grea misiune pentru un tânăr de 22 ani, abia la început de drum, oricum cun un tenis mai "matur" decât în urmă cu un an sau doi, dar poate tot la fel de fragil.

Primele game-uri ale partidei au fost, aşa cum mă aşteptam, de tatonare. Mi s-a părut că Federer nu a forţat, ba chiar s-a autoconservat la început. A vrut să vadă care este tactica lui Murray că doar e un jucător experimentat şi este tenisman-ul care se poate adapta cel mai uşor şi mai rapid la jocul adversarului. Şi bine a făcut. Scoţianul a pistonat mult pe reverul elveţianului, fapt care l-a determinat pe Federer să lovească decisiv cu backhand-ul şi să ne arate de ce e numărul 1 mondial, dacă mai era nevoie. Serviciul lui Mr Perfect a funcţionat la acel înalt nivel cu care ne obişnuieşte de ani buni, astfel că adjudecarea primului set nu a fost decât o simplă formalitate. Nici în setul al doilea lucrurile nu au stat mult diferit. Murray a acuzat nişte dureri la piciorul drept şi la spate, Federer şi-a făcut jocul agresiv, scoţianul s-a apărat, dar nu cu mari sorţi de izbândă. După două seturi, tabela de scor arăta un implacabil 6-3, 6-4. Cel de-al treilea set a fost unul mai tensionat, dar doar pentru Andy Murray. Federer a jucat cu aceeaşi lejeritate carecteristică, a jucat din talent şi plăcere. Adversarul său a luptat mult şi de data aceasta cu folos pentru că a obţinut un break preţios. La 5-3 în favoarea britanicului, Federer a apăsat pe acceleraţie, a făcut la rându-i break şi a trimis setul în prelungiri. În întâlnirile directe, elveţianul avea un avantaj evident la capitolul tie-break-uri câştigate. Şi nu s-a dezis nici anul acesta, la Antipozi. După o luptă crâncenă, cu greşeli copilăreşti şi lovituri extraordinare, Federer a ieşit învingător, o dată în plus. Tie-break câştigat, game, set, meci şi titlu de Mare Şlem! Campionul elveţian a devenit câştigător al Open-ului Australian pentru a patra oară! Acesta este pentru Roger Federer al 16-lea titlu de Grand Slam câştigat! Ce performanţă colosală! Domnul Perfecţiune, ceasul elveţian fără cusur, face istorie, iată, pentru a nu ştiu câta oară. La fel de senin, modest şi fericit s-a bucurat de victoria sa, cu un fair-play caracteristic şi-a felicitat adversarul în final, i-a vorbit uitându-se în ochi şi a promis unui mapamond întreg că se va întoarce anul viitor! Abia te aştept, maestre! Până atunci, mă înclin cu admiraţie!