
Această întrebare valorează 3 puncte!
Este nevoie de numele personalităţii din imagine şi de ţara sa de origine pentru a obţine cele 3 puncte!
Pentru a trimite răspunsul tău, dă click aici!
ŢINTEŞTE SPRE LUNĂ! CHIAR DACĂ NU REUŞEŞTI, MĂCAR VEI FI PRINTRE STELE. ATITUDINEA FACE DIFERENŢA!

Această întrebare valorează 1 punct!
M-am trezit dis-de-dimineaţă ca să-l văd în acţiune pe cel care este cel mai bun tenisman al planetei: Roger Federer. Şi n-am regretat nicio clipă, ba mai mult, m-am bucurat de un regal tenisistic, aşa cum doar marele campion elveţian ne poate oferi. Finala de la Australian Open de anul acesta i l-a adus în cale lui Federer pe eternul "puşti" scoţian şi speranţa tuturor britanicilor, Andy Murray. Sunt fan declarat al elveţianului, iar Murray nu numai că nu-mi e simpatic, ba îmi e şi antipatic prin jocul pe care îl face pe teren şi prin atitudine deopotrivă. Cam indolent şi arogant... Amândoi avuseseră un parcurs foarte bun până în finală. Lui Roger au reuşit să-i ia câte un set doar Igor Andreev în primul tur şi Nikolay Davydenko, cel care îl învinsese recent pe elveţian la Doha, în sferturi de finală. De partea cealaltă, doar tânărul croat Marin Cilic reuşise să câştige un set în faţa lui Murray, în semifinale. În rest, parcurs constant bun pentru scoţian. Aşadar, măcar la nivel de statistică, meciul din finală se anunţa unul echilibrat, cu doi tenismeni în mare formă, capabili să învingă pe oricine. Pentru Federer era a 22-a finală de Grand Slam a carierei, în timp ce pentru scoţian era doar a doua. Practic, Andy Murray încerca o luptă corp la corp cu istoria tenisului din ultimii ani. Spun asta pentru că istoria sportului alb se confundă de ani buni cu elveţianul-minune, care, în opinia mea, este cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor. Deci, grea misiune pentru un tânăr de 22 ani, abia la început de drum, oricum cun un tenis mai "matur" decât în urmă cu un an sau doi, dar poate tot la fel de fragil.
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 1 punct!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 1 punct!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 1 punct!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 1 punct!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 1 punct!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Întotdeauna mi-a fost extrem de dificil să-mi găsesc cuvintele potrivite când vine vorba de Sărbătoarea Crăciunului. Şi atunci când le trimit apropiaţilor mesaje de Crăciun mă fâstâcesc, mă gândesc, mă răzgândesc. În principiu, Crăciunul se simte şi cel mai greu e să exprimi în cuvinte ceea ce simţi. Pentru mine, această zi înseamnă foarte mult de când eram mic copil. De atunci, obişnuiesc să împodobesc bradul de fiecare dată în seara de Ajun, alături de familie. Ascultăm colinde şi mai punem câte un glob în bradul speranţei, al bucuriei şi al frumosului. Colindătorii bat la uşă. Le deschidem si ascultăm un colind live, ca să intrăm şi mai bine în atmosferă. În fiecare an se întâmplă la fel. Da, am crescut. Asta nu contează. Crăciunul îl trăiesc mereu altfel, dar mereu la fel de intens şi plin de farmec. Nu cred că perioada asta ar trebui să ne facă mai buni, mai drepţi ori mai iertători. Este necesar să fim OAMENI oricând, nu numai de Crăciun ori de Paşte. Iar OAMENII cred cu tărie că sunt capabili de sentimente nobile, de trăiri intense, de introspecţii nu numai când o dată din calendar le-o impune, nici tot timpul, dar atunci când o simt, când cred că aşa e bine pentru ei şi pentru cei din jur. De fiecare dată petrec Crăciunul în familie, e deja tradiţie, pentru că alături de toţi ai mei (mă) simt cel mai bine, simt sărbătoarea la nivelul la care îmi doresc - spiritual. Sunt de acord că omul a găsit de-a lungul vremii diverse "găselniţe": cadouri, moşi crăciuni, crenguţe de brad, orice. Dar dacă nu ai Crăciunul în suflet, nu-l vei găsi niciodată sub brad... Crăciunul e o stare pe care, treptat, o simţi la alt nivel. Deşi cu toţii vrem să fim nişte copii în aşteptare de dăruri în seara lui Moş Crăciun, nu cu toţii simţim la fel. Unora le pot părea baliverne cele spuse de mine, pe când alţii pot "vibra", având un zâmbet inocent pe chip. E esenţial să nu ne uităm sufletul (de copil), să simţim, să trăim, să iubim, să existăm frumos, să fim, să dăruim. În speranţa că mesajul meu merge "acolo" unde vreau să meargă, vă doresc din suflet tuturor să petreceţi Sfinte Sărbători de Crăciun cu bine alături de toţi cei dragi vouă, să vă bucuraţi unii de alţii, să simţiţi frumos şi să iubiţi! ! !
De ceva vreme încoace m-am limitat doar la concursul "Recunoşti sau nu?" şi la câteva îndemnuri, să le numesc aşa, aici, pe blog. Exerciţiile de atitudine care au fost fundamentul acestui blog au dispărut nu pentru că eu aş fi obosit să mă exprim, să urlu, să arăt cu degetul, să laud, ci din simplul motiv că anul acesta priorităţile mele s-au schimbat. Timpul liber s-a comprimat, de asemenea. Dar nu renunţ la "lupta" cu ideile, cu gândurile înşiruite într-o succesiune logică din faţa unui calculator! Iar blog-ul ăsta nu-şi va pierde niciodată "tonul" caracteristic, fie că unii doresc asta, fie că nu. Bon. Astea au fost scurte lămuriri. Acum să trecem la treabă. 
Cata a fost cea care, după 100 de întrebări, s-a aflat pe prima poziţie în clasamentul concursului lansat aici, "Recunoşti sau nu?". Premiul a constat în publicarea unui text (proză sau versuri) pe blog-ul acesta de atitudine. Cata a ales versurile. În definitiv, poezia e tot un exerciţiu, un exerciuţiu al frumosului. Las la aprecierea voastră, a cititorilor acestui blog, poezia pe care cu mare drag o public în cele ce urmează. Aştept atât aprecierile, cât şi criticile voastre referitoare la versurile următoare.
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 3 puncte!
Această întrebare valorează 1 punct!