Sunteţi nişte inutili!

Demult mi-am dat seama că în România se poate întâmpla orice, oricând şi oriunde. Asta e ţara tuturor posibilităţilor: ţara în care nepotismul se manifestă pe faţă, ţara în care Băselu şi Tări, cei mai importanţi oameni din stat, au un comportament pueril, ţara în care plătim multe instituţii absolut degeaba, ţara în care poliţiştii sunt nişte borcănaşe cu slanină care abia se mişcă, ţara în care "atitudinea mitocanului faţă de valoare este băşcălia", ţara care are, pesemne, cei mai mulţi îmbogăţiţi peste noapte, ţara cu cele mai multe dive pe metru pătrat, ţara care... E adevărat că avem şi părţi bune, dar despre ele altădată pentru că nu fac aici laudatio României, nu stau să pup Romînia în părţi dorsale ale suprafeţei ei. În cele ce urmează vă voi povesti un eveniment "fascinant" la care am luat indirect parte duminica ce tocmai a trecut şi care m-a făcut să mai exclam o dată: "Băi, de abia aştept să plec din ţara asta!". După cum ziceam, duminică eram la bunici în minunatul municipiu Câmpina. Ca un om normal căruia îi mai place şi sportul (tenisul, în special), am hotărât să merg împreună cu un prieten să lovim cu putere mingea aia verde, mică şi care "fuge" tare. Că, poate aşa, evităm acumularea de grăsime... Zis şi făcut. La 10 trecute fix eram pe teren la Petrom, lângă ştrand (pentru cei care cunosc zona). Am jucat tenis pe bune, adică şi concentrat, cam vreo oră. Noi plătiserăm două. La un moment dat, aud nişte înjurături de mama focului de undeva din dreapta mea. Nu am băgat în seamă neamul de piţigoi răzvrătiţi. Dar indivizii respectivi voiau să-şi facă simţită prezenţa de-a binelea, aşa că invectivele continuau iureş. După ce am mai jucat puţin, recunosc că m-am enervat pentru că nu mă mai puteam concentra şi pierdeam puncte aiurea (dădeam cu mingea în gard, şi la propriu şi la figurat). Aşa că m-am dus să mă uit prin gard ce animale sunt în stare să-şi urle minunata prostie în asemenea hal. Erau, vorba unui prieten, vreo 7 "gherţoi" care se certau cu alţi 2-3 oameni şi cu o doamnă în vârstă. Acum să definesc "gherţoiul": e tipul de om slinos, cu un vocabular birjăresc care suferă clar de mania persescuţiei, are neapărat un lanţ mai greu decât el la gât şi se crede stăpânul tuturor. Aşa şi cu porcinele de acolo. În plus, la ora 10 dimineaţa, băieţii trăseseră la măsea din gros deoarece echilibrul nu prea mai funcţiona în cazul lor. O bătrână, oripilată de ce scoteau indivizii pe gură, i-a chemat pe cei care ar fi trebuit să-i protejeze pe clienţii ştrandului (căci acţiunea se întâmpla peste gard, la ştrand). Nemulţumirea şmecheraşilor, micuţilor, era că administratorii de acolo nu-i mai lăsau să se bucure de lumina soarelui. Şi atunci au început să ejecteze şi mai multe înjurături pe secundă. După ceva vreme, a ieşit un bătrân de vreo 60 de ani din apă care le-a zis: "Bă nenorociţilor, plecaţi odată de aici!". Atunci furia celor 7 neghiobi a căpătat proporţii uriaşe. Astfel am asistat la o scenă care până atunci mi se părea cu neputinţă. Bietul bătrân era alergat şi lovit cu pumnii şi picioarele de animalele alea. După 2 minute, au apărut şi vreo 2 poliţişti comunitari care erau de aceeaşi vârstă cu bătrânul în cauză. Săracii de ei, habar n-aveau ce să facă. Aveau 2-3 foi în mână pe care le fluturau, şi-au interpus corpurile între bâtrânul speriat şi asediat continuu şi tinerii beţi şi nimic mai mult. Din timp în timp, le mai spuneau să se calmeze, dar nici vorbă, alcoolul îi făcea mai furioşi şi nu încetau să-l lovească pe bietul om. Ar fi trebuit să filmez întreaga scenă, dar n-am făcut-o pentru că am continuat să jucăm tenis, iar între game-uri ne opream şi asistam muţi de uimire la neputinţa autorităţilor de 2 bani din ţărişoara asta. În loc să fie angajaţi la Poliţia Comunitară nişte bărbaţi tineri care au mai auzit şi de sală, ce fac ăştia de la poliţie? Angajează burtoşi de 50-60 de ani care de abia se mai cară pe ei înşişi. Te mai poţi aştepta să le ardă vreo două castane serioase unor indivizi violenţi? Clar nu. Dar acum vine partea care m-a enervat peste măsură. Patroana a sunat, între timp, la poliţie, văzând că grăsuţii nu fac faţă turmei de bătăuşi. Echipajul de intervenţie a apărut după 10 minute: un poliţist gras cu o burtă cât Casa Poporului care de abia a coborât din maşină şi o duduiţă care avea impresia că acolo era vreun eveniment monden (abia îşi mişca fesele spre locul incidentului; probabil avea impresia că se află pe un podium şi prezintă moda). Apoi, aceşti doi apărători ai legii au început o adevărată "anchetă" la faţa locului: au făcut zece drumuri la maşină, au cărat nişte hârtii de colo-colo aiurea-n tramvai, îi întrebau pe cetăţeni despre incident... În tot acest timp, bătrânul (care, apropo, avea o ditamai vânătaia pe faţă) stătea speriat lângă cei care îi dăduseră nişte "cazmale" şi le zicea poliţiştilor: "Domne, puneţi-le cătuşe şi luaţi-i de aici! Nu vedeţi ce mi-au făcut?". Curând după scena asta noi am plecat, iar pe drum am văzut o maşină de la Bidepa care se îndrepta spre ştrand. Şi m-am bucurat enorm că şmecheraşii ăia probabil urmau să încaseze nişte bucăţi adevărate de la ditamai "goriloii" care trebuiau chemaţi de la bun început. Cam aşa îşi fac treaba minunăţiile astea de poliţişti care sunt plătiţi din banii noştri! Chiar sunt scandalizat de ce s-a întâmplat! Ruşine Poliţiei Române că are în subordine asemenea specimene care îşi iau o căruţă de bani pentru că sunt inutili! Oameni nevinovaţi sunt bătuţi la ştrand, iar ei de abia se mişcă, au o nesimţire crasă! Mă mai întreb ce căuta şi duduia aia într-o patrulă de poliţie. Cui putea să facă ea faţă? Probabil unei furnicuţe, dar în niciun caz indivizilor ălora... E incredibil ce se întâmplă în ţara asta cu poliţia şi de-a dreptul impardonabil! Securitatea e cam la nivelul mării, adică 0. Şi pe inutilii ăştia îi plătim! Asta e mai grav. Plătim pentru o lipsă de securitate care mă face să ma minunez. Oare trăiesc într-o ţară membră UE? Cu siguranţă, nu. Indolenţa asta a poliţiei mă disperă. Îmi place de nu mai pot când vin grăsuţii, calmi, analizează ei situaţia vreo 2-3 ore şi reuşesc cu mare talent şi graţie să nu facă nimic, să nu ia nicio măsură. Sau poate aşteaptă "mântuirea": şpăguţa cea de toate zilele. Cred că în câţiva ani vom ajunge să mergem cu gărzi de corp pe stradă căci protecţia poliţiei e zero barat! Băi, în locul vostru mi-aş da demisia imediat dacă aş şti că nu sunt bun de nimic şi m-aş retrage la ţară să stau în cerdac şi sa bag în mine ceafă de porc (e un sfat prietenesc)! Durduliilor din Poliţia Română le fac o urare sinceră: umflaţilor, băgaţi în voi slaninuţă multă şi şpăguţă groasă că poate într-o bună zi o să ajungeţi ca elefanţii şi o să crăpaţi de atâta bine! Oricum sunteţi nişte buni de nimic!    

Atitudine de campion

De câteva zile încoace mă frământă subiectul despre care voi scrie în cele ce urmează. Poate n-am avut timp să scriu despre asta până acum, poate nu am avut starea necesară sau poate aşa a fost să fie. Dar cu siguranţă acesta e mometul cel mai potrivit să scriu despre un subiect care pe alţii îi lasă reci (veţi vedea de ce), dar pe mine nu. Acum aproximativ o săptămână discutam cu un prieten din Azuga pe mess (că de!, aşa e trend-ul) despre faptul că vărul lui, Claudiu David, care este pilot de raliu, nu va mai avea parte de susţinere financiară. Omul mi-a povestit asta cu o indignare teribilă. Era plin de nervi pentru că este cel mai mare susţinător al lui David, aşa cum e şi normal că doar sunt veri. Acum o să ziceţi: "Da, domne, un alt sportiv român nu are susţinere materială... Ştim povestea. Se repetă mereu cu frecvenţă de ceas elveţian!". Dar ştiţi cine e Claudiu David cu adevărat? Nu e un pilot de raliu oarecare. E campion! E român! Şi e sinăian de-al meu! Mă veţi acuza de patriotism local, de lipsă de obiectivism, dar vă voi prezenta situaţia frustă, aşa cum e ea. Claudiu David e primul român care a participat la trei etape din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri. Asta se întâmpla în anul 2007. Şi ce credeţi că a făcut acolo? A reprezentat România, le-a arătat străinilor că şi noi putem să existăm pe harta raliului mondial! Poate nici de asta n-aţi auzit prentru că, de obicei, în buletinele de ştiri sportive apar primele informaţii de genul: ce ceas de zeci de mii de euro şi-a mai luat Mutu, pe cine a mai "agăţat" Messi, ce aberaţii mai scoate pe gură Becali, unde îl mai transferă presa pe Goian. Ştirile despre raliu apar în ultimele 30 de secunde ale bulentinelor sportive. Aşa suntem noi... Dar David nu s-a oprit aici. A revenit în ţară cu o poftă mai mare de luptă. A vrut să le arate tuturor că el este adevăratul campion, deşi în 2006 fusese la doar un punct în spatele campionului naţional. Anul ăsta a obţinut "doar" locul 2 la Raliul Braşovului. Dar, aşa cum fac marii învingători, Clau nu s-a lăsat! A continuat lupta şi a reuşit să câştige Raliul Clujului, victorie ce l-a făcut să afirme: "Back in business!". Cu toţii am fost mândri de el. Apoi, a urmat momentul de cotitură. După ce David revenise în cărţi pentru câştigarea Campionatului Naţional, a venit vestea bombă: principalul său sponsor a decis să-şi retragă susţinerea materială! Urma însă Raliul Sibiului care se desfăşoară chiar în aceste zile. Claudiu David, Mihaela Beldie (copilot) şi întregul staff tehnic cred că au avut multe nopţi de nesomn, încercând să caute soluţii şi sponsori pentru a participa şi la Raliul Sibiului. Au avut ambiţie, n-au vrut să se lase învinşi şi, cu ajutorul prietenilor, familiei, cunoscuţilor, lui Clau i s-a dat din nou şansa să le arate tuturor că el este cel mai bun. Iată ce declara Claudiu David acum doua zile înainte de începerea cursei de la Sibiu.

El, campionul, părea un om trist, dezamăgit, dar nu învins, ci decis parcă mai mult ca niciodată să arate tuturor ce poate. Dar atitudinea lui face diferenţa! Spune sus şi tare că poate uita toate necazurile pentru a-şi focaliza întreaga putere fizică şi mentală asupra cursei de la Sibiu. Asta, reţineţi, se întâmpla acum două zile, pe 17 iulie. Ieri (că acum e deja trecut bine de miezul nopţii), în jurul orei 20, primesc un mesaj pe telefonul mobil în care mi se comunica: "Prima zi d rally! loc 1, conducem detasat!". Da, nici mie nu mi-a venit să cred. În mesaj era vorba de Claudiu David! Parcă am bănuit că pilotul-minune va veni iar cu o surpriză pentru că n-am scris articolul mai devreme, deşi o puteam face. Cuvintele par a fi de prisos pentru a descrie sacrificiile unui astfel de sportiv care la capitolul atitudine ne dă o lecţie nouă, tuturor. M-am bucurat şi încă mă bucur enorm pentru el! Le-a dat un mare şut în fund celor care au încetat să-l mai sponsorizeze din motive care îmi scapă. Dar aşa e în România: valoarea nu e apreciată şi susţinută. La noi se aruncă bani pe maşini de mare fiţă, pe poşetuţe Hermes Birkin, pe săndăluţe de la Albu, pe chiloţei cu Swarovski marca Botezatu. Noi avem alte treburi. De ce să investim în campioni? Să vină alţii să ni-i "fure" şi să stăm apoi cu muci la nas plângând după ei! Cât timp sunt în ograda noastră, nu-i vedem. Când ajung la alţii, îi regretăm. Că aşa suntem noi: gândim cu alte părţi ale corpului atunci când trebuie s-o facem (pe ea, pe gândire) cu cei mulţi sau puţini neuroni (după caz) cu care ne-a înzestrat divinitatea. Oare vom reuşi să apreciem şi noi vreodată valorile autentice aşa cum se cuvine? E o întrebare la care foarte puţini s-ar încumeta să dea vreun răspuns. Nu de frică, dar de scârbă, de jenă. Pentru că un răspuns ne-ar duce pe o altă pantă alunecoasă: cea a întrebărilor retorice care ne-ar putea aduce mai mult rău decât bine (autorităţile abilitate sigur nu ne vor auzi întrebările). Până una-alta: Claudiu, suntem mândri de tine şi te susţinem orice ar fi! 

UPDATE: Claudiu David s-a clasat pe poziţia a doua în cadrul Raliului Sibiului, după multe probleme tehnice pe care le-a avut. Pe primul loc a venit finlandezul Jarkko Miettinen. Pentru mai multe detalii intraţi aici.

Biata limbă română...

Sunt de-a dreptul indignat! Pe zi ce trece mă uluiesc tot mai mult lucrurile care se întâmplă în ţara asta. Dar haideţi să vă spun de unde vine indignarea asta a mea care nu-mi dă pace de câteva zile. E incredibil modul în care unii oameni cu înalte funcţii publice îşi bat, pur şi simplu, joc de limba română! Dar, săracii, nu fac asta voit, ci din ignoranţă. Cine să fi auzit la şcoală, prin gimnaziu, de pleonasm, conjugare corectă, anacolut, plural al unor substantive? E greu cu limba română. Dar ceea ce mă deranjează cel mai tare e faptul că oamenii ăştia fac greşeli flagrante în public: la conferinţe de presă sau în interviuri. Dacă sunt incapabili, pot refuza funcţiile publice cu iz politic care li se oferă decât să se facă de râs în ultimul hal. Nu vreau să mă erijez într-un academician sau doctor docent atotştiutor, dar sunt un tânăr care iubeşte limba română (şi s-a mai ocupat şi de învăţarea ei prin şcoală) încă de mic şi mă deranjează că "înalţi" demnitari cu sute de presupuse diplome şi atestate sunt incapabili să o folosească în mod corect. E adevărat, nu toţi românii vorbesc corect limba asta, dar aceşti "coloşi" sunt luaţi drept exemple pentru că îşi perindă des fizicul indolent pe la TV sau radio. Însă cu asemenea exemple, încet şi sigur ne ducem de râpă. Acum o să vă explic de unde apare recenta mea indignare... Anul ăsta a fost o nebunie cu BAC-ul: profesori supraveghetori care numai de supravegheat nu se ocupau, şpăguţă multă, elevi care s-au chinuit să înveţe şi alte chestii de acest fel. Bineînţeles că după încheierea acestui examen care ar trebui să fie un etalon şi o bornă în viaţa unui elev, ministrul Educaţiei a simţit nevoia acută să facă nişte declaraţii multe despre minunăţia de BAC de anul ăsta. S-a lăudat omul, s-a dat falnic conducător şi organizator. Am înţeles asta. Dar dumnealui a introdus în scenă un personaj de "mare clasă şi angajament": doamna Svetlana Preoteasa, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi profesoară de engleză. Duduia aceasta cred că va deveni o obsesie pentru mine. Vă miraţi de ce o numesc "duduie", deşi deţine o astfel de funcţie? E extrem de simplu: madame Preoteasa duduie de ignoranţă, dar îi place să facă declaraţii. Deşi profesoară de engleză, nu ştie că examenul despre care spunea că a fost "cel mai bine oraganizat din '90 încoace" se numeşte bacalaureat, nu bacaloreat. Pe de altă parte, duduia cu pricina nu cred că a auzit vreodată de o frază pentru că nu poate să creeze una nici dacă se chinuie 20 de minute. Pentru domnia sa frazele sunt o enigmă. Însă nu pot să-l "iert" nici pe Adomniţei, ministru al Educaţiei care e inginer contructor (construcţii gramaticale foarte corecte nu reuşeşte să realizeze, deşi e constructor). Dar trebuie să-i amintim domnului ministru că ortografia, ortoepia, morfologia, sintaxa nu se învaţă pe şantier, ci prin şcoli, licee şi facultăţi. Dumnealui nu ştie să conjuge verbul "a copia" la conjunctiv prezent (nu i-a spus nimeni că forma corectă este "să copieze", nu "să copie"). În plus, foloseşte exprimări de genul "în cel mai puţin rău caz". Limba română elementară e simplă. Există două sintagme care contrastează diferite formulări: "în cel mai bun caz" şi "în cel mai rău caz". Acum vă las să vă bucuraţi de minunata limbă română folosită de cei care conduc ministerul şi care se ocupă de educarea tinerilor: Cristian Adomniţei (ministrul care are impresia că pe steagul UE sunt 15 stele care, de fapt, sunt 12; e vai de steluţa lui, săracul!) şi Svetlana Preoteasa (profesoara pentru care româna e un mare mister).

Mai sunt mulţi alţi politicieni şi oameni care ocupă funcţii publice şi care nu cunosc noţiuni elementare de limba română, dar dau interviuri peste interviuri şi mă oripilează de fiecare dată. Premierul nostru drag, Călin Popescu Tăriceanu, pare să nu fi auzit vreodată de cazul acuzativ. Pentru dumnealui prepoziţia "pe" nu există. De fiecare dată foloseşte pronumele relativ "care" indiferent de caz. Ţin să vă amintesc, domnule premier, că substantivele au cazuri în limba română şi se folosesc ca atare. O mostră de exprimare greşită care zgârie timpanul aveţi mai jos ("banii care-i luăm").

Pentru că în ţara asta, numită Românica, aproape toată populaţia vorbeşte româna, o s-o taxez şi pe "gagicuţa" Elena Băsescu (cum o numea Cristian Tudor Popescu) pentru agramatismele cu carul şi pentru poluarea fonică de care am avut parte de când stimabila a apărut pe scena politică. Sărăcuţa, n-are nici proprietatea termenilor, comite eroare după eroare şi nu e nici fluentă în vorbire (învaţă textele precum cei doi papagali pe care îi am eu în colivie). Avem şi imagini care întăresc cele spuse de mine...

Pentru final am păstrat cireaşa de pe tortura limbii române. El este omul care habar n-are să conjuge verbul "a fi", deşi e primar. N-a auzit vreodată de limba engleză. "Almanahele" i-au adus celebritatea absolută. Simplu: e Marean, băiatu' cu gura mare de la sectorul 5. Când deschide gura, te sperii instantaneu şi simţi nevoia să fugi.

Marian Vanghelie e omul care îi trimite "dracu' " pe toţi să citească în nişte "almanahe" ce e ăla un capitol bugetar, da? Asta după ce a analizat situaţia în următoarele două zile care au trecut.

Iată cât de mare poate să fie grădina Domnului şi ce "minunăţii" poate să ascundă! Cu astfel de oameni care ne conduc, ce speranţe mai putem avea? Speranţă la educaţie, la cultură? Nu, doar speranţă la ignoranţă în cantităţi industriale. Dacă vrei sa devii un agramat în 3 zile trebuie doar să te uiţi la TV la astfel de personaje "pestriţe" care sunt paralele cu noţiunile de bază ale limbii române, dar care ocupă funcţii publice de înalt nivel. Dar ştiţi cum e: noi râdem de ei, ei merg înainte... Că bunul-simţ le lipseşte cu desăvârşire, iar lupta pentru ciolan e mare. Biata limbă română e vandalizată zilnic... Petru toate aceste "personaje" am un mesaj: DEX-ul şi DOOM-ul se găsesc în librării! Aveţi grijă că astea nu sunt partide politice, nici "almanahe", sunt dicţionare! Cât despre voi: oameni buni, faceţi un efort (sau nu) şi vorbiţi corect limba română!

Înapoi pe plaiuri mioritice

M-am întors în ţară acum o săptămână, mai precis sâmbăta trecută. Dar mi-am mai petrecut 2 zile la bunici la Câmpina, astfel că am ajuns acasă propriu-zis abia luni. Pentru că am lipsit din Blogosferă aproape 2 săptămâni, mă văd nevoit să recuperez şi vă promit că o voi face (poate spre nemulţumirea celor care nu-mi sunt chiar prieteni). Sejurul meu de 8 zile pe meleaguri elene trebuie să vă spun că a fost minunat. De ce spun asta? Pentru că m-am distrat, m-am relaxat, am avut alături de mine prieteni şi colegi, teacher a fost în formă de zile mari, zic eu (dar de Aqualand tot nu uit!), am avut parte de nişte peisaje minunate... Enumerarea asta ar putea continua la nesfârşit, dar mă opresc aici căci am alte lucruri interesante de scris. Dar consider că e mai bine s-o iau cu începutul. Seara de dinaintea plecării spre Corfu a fost una de nesomn pentru mine. "Fenomenul" ăsta mi se întâmplă de vreo 2-3 ani încoace înaintea pornirii spre zări străine. Aşa că nici anul ăsta regula nu a fost încălcată. Am plecat din Câmpina în jurul orei 4 dimineaţa. La ora aia eram amorţit, de abia îmi mişcam trupul şi abia după alte 2-3 ore de mers cu autocarul mi-am revenit. În jurul meu vedeam feţe cunoscute, ochi închişi, trupuri amorţite. Nu am putut să dorm o clipă. Dar cred că ştiu care a fost motivul de data asta: minunatul nostru ghid. Omul ăsta poate fi subiect de satiră în orice moment. Chiar nu pot să mă abţin să nu scriu câte ceva despre el. Era un bătrânel cam de 65 de ani, cu o voce gâtuită (la fiecare cuvânt pe care îl rostea aveai impresia că imediat va păşi spre lumea celor drepţi) şi puţin adus de spate. Se spunea despre el că e profesor de limba română, profesie de care mă îndoiesc şi acum (am motivele mele). Ce nume credeţi că poate avea un astfel de "personaj"? Păi, unul simplu şi extrem de sugestiv: Bujor, domnul Bujor (pentru prieteni: Bobocu'). Până spre Bucureşti ne-a vorbit numai despre Ploieşti că doar acolo locuia. Am crezut că omul era chiar informat... Dar, deşi încerca să capteze atenţia, nu reuşea din simplul motiv că el era chiar zeul somnului. Când deschidea gura, adormeai instantaneu. Trecem peste el şi revenim mai târziu. Noaptea ne-am oprit la Kalambaka, localitatea aflată la poalele Meteorelor. Condiţii bune, peisaj superb. A doua zi, am zăbovit prin preajma Meteorelor circa 20 de minute, timp în care am făcut poze. Să vedeţi mentalitate de român inept: vă lăsăm să faceţi poze 15-2o de minute la Meteore, după care stăm o jumătate de oră la un magazin de suveniruri (zise ghidul). Apoi, ne-am continuat drumul liniştiţi. Recunosc că autostrăzile şi tunelele grecilor m-au făcut să mă minunez continuu şi să-mi dau iar seama cât de jos e România la capitolul ăsta. Grecii construiesc drumuri cu zeci de serpentine prin munţi şi au multe autostrăzi, în timp ce noi avem un amărât de Transfăgărăşan şi două autostrăzi (A1 şi A2) pe care n-ai cum să le confunzi vreodată. Bineînţeles că Bobocu' a trebuit să-şi facă din nou simţită prezenţa, repetând de vreo 3 ori, fără jenă: "Pe partea stângă puteţi observa o panaramă minunată." În primă instanţă, am crezut că în apropiere se află vreun bordel, dar nu, noi ne aflam tot pe serpentine, iar peisajul era de vis. Cu astfel de profesori, ne mai mirăm de ce mulţi tineri nu ştiu să folosească în mod corect limba română... Ajunşi în Corfu, mai precis în localitatea Benitses, am tras hotărâţi de bagaje până la vila în care urma să locuim. Şi apoi am petrecut 8 zile chiar frumoase acolo. Natura m-a făcut să-mi dau seama cât de mici suntem noi în comparaţie cu ea, mi-a arătat o dată în plus ce minunăţii poate să creeze. Deoarece natura a fost imperială, îmi permit să vorbesc în cele ce urmează despre locuri, nu despre oameni. În cele 8 zile, am făcut un tur de insulă cu autocarul şi 2 croaziere de vis. Insula Corfu e una dintre cele 7 Insule Ionice care aparţin Greciei insulare. Există multe atracţii turistice, dar şi un recital dat de însăşi natura. Palatul Achillion, văzut din exterior, are o arhitectură impozantă, demnă de o împărăteasă ca Elisabeta a Austriei. Interiorul este parţial refăcut, astfel că îşi pierde din farmec şi autenticitate. Grădinile din jurul palatului sunt de o minunăţie rar întâlnită. Peste tot găseşti personaje din mitologia greacă (Ahile, Afrodita, etc.).

Despre Paleokastritsa se spune că este cel mai frumos loc al insulei, graţie faptului că e plasată între 3 golfuri principale. De acolo, marea se vedea extraordinar: în multiple nuanţe de albastru şi verde.

Bineînţeles că yacht-urile de lux nu puteau să lipsească din peisaj.

Acum ajungem la locurile care m-au încântat pe mine de-a dreptul: superbele Insule Paxos şi Antipaxos. Croaziera spre aceste două perle ne-a dezvăluit o natură în plin spectacol care ne-a expus frumosul aşa cum e el fără să-i dăm nimic în schimb. Nu ai cum să nu iubeşti natura care îţi oferă astfel de minunăţii! 

     

Am intrat cu vasul în două grote care nu s-au lăsat mai prejos şi au oferit imagini de neuitat...

 

Apogeul a fost atins când vasul a oprit în mijlocul mării şi ne-a permis să ne bucurăm de paradisul din jur, înotând sau sărind chiar de pe punte.

Cea de-a treia călătorie a fost cu Calipso Star, vasul cu fundul de sticlă care ne-a oferit şansa de a admira "flora şi vegetaţia marină", aşa cum zicea Bobocu' (e prof de română, dar n-a auzit de pleonasm!). 

Spectacolul dat de leii de mare nu putea fi trecut cu vederea sub nicio formă...

Ar mai fi multe locuri şi oameni de prezentat, dar mă opresc aici pentru că natura asta minunată m-a epatat, mi-a arătat cât de efemeri suntem noi, oamenii, şi cât de măreaţă e ea. Un lucru însă e foarte important, poate cel mai important: natura ne oferă toate aceste frumuseţi fără să ne ceară nimic în schimb! În faţa ei pălesc certurile dintre noi, bâlbele de neiertat ale ghizilor, grija excesivă a lui teacher, discoteca mult prea veselă (gay, în traducere liberă), cosaşii parcă prea enervanţi, grămăjoarele de celulită de pe trupurile bronzate şi multe altele. Mai multe poze din Corfu găsiţi aici. Gata cu Corfu, gata cu sejurul! Urmează să revin la dudui cu poşetuţe, la politicieni de 2 bani, la dive fără coroniţă, la şmecheraşi fără atestat... Că doar asta e Românica noastră dragă...! P.S.: Nu uitaţi să răspundeţi sondajului din dreapta sus ! ! !