România nu face playback la Beijing

Vineri, 8 august 2008. Ora 8:08 (ora Chinei). Acestea sunt coordonatele de timp pe care o planetă întreagă le aştepta de 4 ani. Olimpiadele au fost şi vor rămâne întotdeauna speciale pentru că adună sportivi de pe tot mapamondul, pentru că fair-play-ul tronează, pentru că miliarde de oameni stau cu sufletul la gură. Aşa s-a întâmplat şi acum 5 zile. La Beijing am avut parte de o deschidere grandioasă a Jocurilor Olimpice de Vară. Am urmărit ceremonia de deschidere aproape în întregime pentru că un asemenea spectacol nu se poate rata. Chinezii au arătat întregii lumi de ce sunt numărul 1 în materie de tehnologie. Au creat un ecran imens pe care au apărut, rând pe rând, imagini, dar şi luptători sau copii care desenau. Asiaticii au făcut din istoria lor un adevărat ceremonial. Zecile de mii de oameni care erau pe stadion au fost de-a dreptul fascinaţi şi au răspuns cu aplauze minute în şir. E adevărat, chinezii au apelat şi la trucuri: au creat multe efecte pirotehnice pe calculator, iar micuţa care a cântat a făcut de fapt playback pe altă voce. Dar nimeni nu şi-a dat seama de "amănuntele" astea decât la 4 zile de la începerea Olimpiadei. Asta ne arată că organizatorii chinezi au fost foarte şmecheri şi deştepţi. Bravo lor! Acum însă, hai să vorbim despre evenimentele care m-au impresionat şi mai mult, vorbim despre a noastră Românie. Ţara noastră s-a prezentat la Beijing cu o delegaţie destul de numeroasă din care nu au lipsit handbalişti, tenismeni, gimnaşti, înotători, boxeri. În ei ne puneam toate speranţele atunci când voiam să arătăm lumii întregi că şi noi existăm pe harta sportului mondial. Despre ei se vorbea cel mai mult, pe ei îi ştia lumea. Dar mai erau şi alţi sportivi români care meritau atenţie şi care ne-au adus mari bucurii la Olimpiadă. România a început Olimpiada furtunos. În prima zi de concurs tot poporul român s-a bucurat la unison pentru că o româncă micuţă, aparent firavă, în vârstă de 26 de ani, Alina Dumitru, a reuşit să cucerească AURUL la judo! În semifinală şi finală a avut parte de două adversare dificile (o japoneză şi o cubaneză), dar care au părut inofensive pentru că Alina, românca noastră dragă, a fost cu două clase peste ele. Am văzut în direct victoria ei, m-am bucurat enorm odată cu ea şi am simţit din nou mândria de a fi român! Când sportiva noastră a păşit pe prima treaptă a podiumului şi am ascultat imnul României, m-am emoţionat, aproape mi-au dat lacrimile şi am uitat complet de toate aberaţiile şi mizeriile care se întâmplă aici. Un asemenea sportiv te face să te simţi mândru în orice circumstanţe. Mulţumim, Alina, că eşti româncă! Mulţumim pentru dăruirea şi puterea de care ai dat dovadă! Au urmat apoi două zile în care sportivii noştri nu s-au dat la o parte şi au luptat din greu. Am fost aproape de medalii la tir şi haltere, dar norocul nu ne-a surâs. Camelia Potec nu a prins nici ea o zi bună în finala de la 200 m, deşi în calificări a fost prima, înaintea campioanei franceze Laure Manaudou. La gimnastică masculină pe echipe România n-a mers deloc bine, dar asta e deja o "tradiţie". La individual compus, am mare încredere în Drăgulescu şi Şelariu că ne pot aduce nişte medalii. Nici la feminin n-am stat mai bine pe echipe, dar Sandra Izbaşa ne poate face o mare bucurie. A urmat ziua a patra, zi în care Valentin Preda nu s-a mai prezentat la înot în calificări, iar Victor Hănescu a fost învins de tânărul Gael Monfils. Nu părea o zi prea bună pentru ai noştri. Dar un alt mare sportiv (aur la Sydney în concursul de sabie ), Mihai Covaliu, a ieşit la rampă şi a vrut să arate lumii întregi că nu e degeaba campion olimpic. A ajuns în semifinală relativ uşor. Acolo a dat peste un francez pe care l-a condus mare parte din luptă. Dar spre final nu s-a mai concetrat şi a pierdut calificarea în ultimul act. Dezamăgirea i se citea pe faţă. Însă un adevărat campion nu se mulţumeşte niciodată cu puţin. A trecut peste înfrângere, iar în finala mică şi-a luat revanşa în faţa unui alt francez pe care l-a surclasat. Astfel, Mihai Covaliu a adus o altă medaliei tărişoarei de 22 de milioane de suflete din sud-estul Europei: BRONZUL olimpic! Felicitări, Mihai, pentru atitudinea de învingător! Astfel, după 4 zile în care România nu a făcut playback, ci a prestat pe bune, live, cu sânge, fără teamă, româneşte, ne aflăm pe locul 15 din 204 ţări participante! De-a dreptul incredibil! Întreaga suflare românească vă ţine pumnii strânşi şi are mare încredere în voi! Ştim că nu ne veţi dezamăgi, campionilor! Cine vrea să vadă români în acţiune, e invitat să facă efortul să se trezească la ora 5 dimineaţa atunci când la Beijing vor presta live Camelia Potec şi Ioan Gherghel la înot, handbalistele noastre în meciul România-Franţa şi gimanstele în finala pe echipe. Fiţi cei mai buni şi arătaţi-le tuturor că sportul românesc e încă viu!