luni, 22 iunie 2009

Federer din nou rege!

E cam târziu. Mai exact 1:35. Şi vreau să scriu despre ce-mi face mare plăcere. Despre tenis. Şi am s-o fac. În urmă cu exact 2 săptămâni, avea loc finala singurului turneu de Mare Şlem pe zgură, şi anume Roland Garros. N-am scris până acum despre asta pentru că ori n-am avut timp, ori am avut alte subiecte, ori subsemnatului i-a cam fost lene... Pe durata întregului turneu, elveţianul Federer a fost susţinut frenetic de parizieni şi nu numai. Era şansa lui, din nou, să cucerească singura salatieră de Grand Slam care-i lipsea din deja extrem de bogatul palmares. Numai că pe zgura de la Paris se afla şi coşmarul lui Roger: spaniolul Rafa Nadal care rupea în două tot ce prindea pe terenurile de zgură. Aceeaşi luptă surdă şi deja monotonă între măiestria şi tehnica lui Mister Perfect şi tinereţea şi puterea de luptă ale lui Nadal. Recunosc că nu mai credeam de ceva vreme în capacitatea de revenire a ceasornicului elveţian care acum este "doar" numărul 2 mondial. Şi aveam motivele mele. Primii 5 jucători ai lumii îi rupeau oasele cam pe oriunde îl prindeau, Federer s-a însurat cu a lui Mirka Vavrinec, a pus şi de un copil... Era clar că gândul nu-i mai stătea exclusiv la sportul care l-a făcut mare şi pe care îl iubeşte din toţi rărunchii lui de campion. Am făcut băşcălie de Federer şi nu ratam vreo ocazie să-mi declar deschis simpatia pentru spaniolul-minune. Dar domnul Perfecţiune mi-a dat foarte rău peste nas. Când aproape nimeni nu mai credea în el, iar încrederea de sine atingea cote minime, Roger Federer a înviat ca pasărea Phoenix din propria-i cenuşă. Profitând de pe urma miilor de susţinători şi de faptul că pe Nadal nu l-au mai ţinut balamalele şi a cedat umil în faţa unui Robin Soderling pe alocuri genial, elveţianul şi-a croit drum până spre finală. Atunci şi-a dat seama că lupta lui cu istoria şi cu legendele tenisului mondial poate continua. Era la doar o victorie distanţă de egalarea recordului marelui "Piston" Pete Sampras şi la o lungime de undă de izbânda şi provocarea supremă: câştigarea, în premieră, a Open-ului Franţei. În finală, coincidenţă sau nu, îl aştepta călăul lui Nadal, acel Soderling care prin parcursul fără cusur din acest an s-a făcut cunoscut întregului public iubitor al sportului alb. Pentru Federer miza era uriaşă. Suedezul parcă simţea că trebuie să se dea la o parte ca să-i facă loc regelui să păşească elegant spre trofeul atât de râvnit. Deşi mulţi îl acuză pe Soderling că n-a mai jucat acelaşi tenis performant din meciurile anterioare, că s-ar fi dat la o parte din faţa lui Roger, să nu uităm că jucătorul elveţian i-a predat o lecţie de tenis lui Nadal la el acasă, la Madrid, să nu uităm că Federer e genial, să nu uităm că acelaşi Federer a revenit de la 0-2 la seturi în faţa unui Tommy Haas al naibii de motivat. Da, câinii au lătrat, regele a mers mai departe! Marele campion l-a învins în 3 seturi facile pe Robin Soderling şi a făcut istorie! Din acel moment, pentru mine personal, Roger Federer a devenit cel mai valoros jucător de tenis din istorie! Dacă atunci când nimeni nu mai crede în tine, reuşeşti să te aduni, să speri, să crezi în tine, să visezi cu ochii deschişi şi, în final, să CÂŞTIGI, atunci ai stofă de mare campion şi faci o întreagă lume să se plece în faţa ta! Asta a reuşit Mister Perfect să facă! Pentru mine victoria lui de la Roland Garros a fost o aspră palmă morală. Nici eu n-am mai crezut în el, dar mi-a arătat cu vârf şi îndesat că greşesc flagrant. Din acest moment, sunt fan declarat al lui Federer, inclusiv în disputele cu spaniolul Nadal! Cu regii nu te poţi juca. Ei sunt undeva deasupra ta, "acolo sus, la polul plus". Respect total pentru un astfel de sportiv, de campion, de om! Majestate, mă înclin... 
Pentru că merită pe deplin, ataşez alte câteva poze şi filmuleţul unei victorii istorice avându-l în prim-plan pe omul care face artă când ţine racheta de tenis în mână: maestrul Federer!












Niciun comentariu: