Recunoşti sau nu melodia? (33)

Această întrebare valorează 3 puncte!

Este nevoie de numele melodiei şi al formaţiei/artisului care o interpretează pentru a vă asigura cele 3 puncte!

Pentru a trimite răspunsul tău, dă click aici!

P.S: Apăsaţi pe butonul verde "play", ascultaţi şi recunoaşteţi melodia!

RĂSPUNS CORECT: JAMES BLUNT - TEARS AND RAIN.

Schija & Valentina au dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Câştigarăţi 3 puncte!

P.S: Valentina, sper că ai văzut că aci la mine pe domeniu nu se fac mânării! Măcar aici...

Rafa, back in business

Iubitorii sportului alb au motive de bucurie: spaniolul Rafael Nadal revine în circuitul ATP! El suferise o accidentare gravă la genunchi în urmă cu câteva luni care l-a împiedicat să-şi apere titlul de Grand Slam câştigat anul trecut, după un meci de poveste, în faţa eternului rival, Roger Federer, pe iarba londoneză. Până în urmă cu câteva săptămâni, previziunile în ceea ce priveşte starea fizică a ibericului erau dintre cele mai nefaste. Se spunea că această teribilă accidentare va fi punctul final al unui traseu scurt în tenis, dar plin de realizări, cu siguranţă. Deşi mi-am declarat public şi deschis simpatia pentru cel mai bun jucător de tenis din istorie, elveţianul Federer, sunt bucuros că Rafa Nadal se pune din nou pe treabă şi sunt aproape sigur că ambiţia şi devotamentul lui îl vor face să ajungă din nou la acel nivel cu care ne-a obişnuit deja. Strigătele de luptă, loviturile puternice, manifestarea aproape ostentativă a bucuriei câştigării unui punct, sprinturile interminabile, toate acestea, ne-au lipsit în ultima vreme şi sunt ingredientele cu care spaniolul va dezmorţi lumea tenisului din nou. Abia aştept să fiu iarăşi martor la luptele de coridă între geniul lui Federer şi forţa lui Nadal, între calmul elveţianului şi refulările spaniolului, între tenisul-spectacol şi tenisul-procentaj. Lupta la vârf se va relansa, iar monotonia readusă de hegemonia lui Roger va fi măcar diminuată, dacă nu întreruptă. Rafael Nadal şi-a reluat antrenamentele şi, dacă toate lucrurile merg aşa cum se aşteaptă, va reveni pe teren în Mastersul de la Montreal ce are programate primele meciuri pentru data de 10 august! Suntem cu ochii pe tine, Rafa!

Pentru a trimite un comentariu cu referire la acest articol, dă click aici!

Recunoşti sau nu edificiul? (32)

Această întrebare valorează 3 puncte!

Este nevoie de numele edificiului din imagine şi de ţara în care se află pentru a vă asigura cele 3 puncte!

Pentru a trimite răspunsul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: TAJ-MAHAL, INDIA.

Alfa_omega a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp. Cele 3 puncte sunt ale tale!

"Familia" Schijă-Valentina primeşte un punct pentru participare (şi răspunsul corect), aşa cum le-am promis!

Două egaluri cât o victorie

În seara asta, mi-am adus aminte cum e să vezi o echipă românească jucând fotbal cu granzii Europei. Mi-am amintit, de asemenea, de dezamăgirea provocată de naţionala României în vara trecută... Dar trăim în prezent. Astfel, în urmă cu o săptămână, FC Timişoara se ducea la Doneţk pentru a da piept cu actuala deţinătoare a Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, echipă antrenată de un Mircea Lucescu cu o sănătate din ce în ce mai şubredă, dar cu aceeaşi uriaşă viziune în fotbal. Românaşii, antrenaţi de Ovidiu Sabău, au sperat, ca de fiecare dată, într-o minune şi şi-au jucat şansa până la finalul celor 90 de minute. Deşi, la o privire de ansamblu, nu exista comparaţie între cele două formaţii la niciun nivel (financiar, experienţă, valoare, etc.), iată că timişorenii s-au întors acasă cu un scor de 2-2 care îi aşeza în postura de favoriţi pentru meciul retur din Banat. Zice-se că egalul a fost nemeritat, că ucrainenii au avut mai multe ocazii, mai multe bare... Numai că fotbalul se joacă pe goluri! 

Astă seară, m-am aşezat comod alături de taică-miu ca să vedem dacă Timişoara e în stare să elimine actuala deţinătoare a Cupei UEFA. Neluţu Sabău a alcătuit un "11" foarte bine aşezat în teren şi care ştia că are un avantaj enorm oferit de cele două goluri marcate în deplasare. În prima repriză, s-a jucat foarte tacticizat, Timişoara s-a închis aşa cum trebuie, iar ocaziile au fost puţine. Tânărul portar Pantilimon, înalt de 2,02 metri, ne-a mai dat emoţii la câte un corner când nu era în stare să prindă sau să boxeze mingea convingător. După indicaţiile primite la pauză de Il Luce, ucrainenii şi-au dat seama că problema se îngroaşă şi au devenit mai convingători în atac. Dar a existat un fundaş timişorean care, aproape de fiecare dată, a tăiat din faşă orice tentativă de atac. Este vorba de togolezul Nibombe, om de naţională, un fundaş înalt cu un plasament fără cusur şi o intuiţie uimitoare. Gigel Bucur i-a năucit în două rânduri pe fundaşii ucraineni însă, de fiecare dată, finalizarea a lăsat de dorit şi golul aşteptat de 25 000 de suporteri bănăţeni nu a venit. Spre finalul partidei, Şahtior a forţat golul aducător de calificare, dar loviturile libere şi cornerele nu au adus nimic nou pe tabela de marcaj. Ultimele 10-15 minute ale meciului de pe "Dan Păltinişanu" mi-au adus în minte, măcar pentru câteva clipe, calvarul prin care trecea Steaua în urmă cu câteva sezoane pe terenul lui Middlesbrough. Dar fluierul final al arbitrului norvegian Terje Hauge a făcut o Timişoară să se bucure la unison şi m-a făcut şi pe mine, un amărât de suporter care nu poate renunţa la a se uita la fotbal, să mă bucur de o calificare istorică! Aşadar, FC Timişoara trece de deţinătoarea Cupei UEFA, Neluţu Sabău îşi învinge maestrul sub ochii lui Răzvan Lucescu, aflat în tribune, România bate Ucraina, iar nouă, fanilor fotbalului de calitate, ni s-a arătat că fotbalul românesc există încă şi că ne putem lupta cu marile echipe ale Europei. Vineri, la tragerea la sorţi, vom afla cu cine va juca Timişoara în play-off-ul care oferă accesul în Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.

Pentru a trimite un comentariu referitor la acest post, dă click aici!

Recunoşti sau nu personalitatea? (31)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele personalităţii din imagine şi de ţara de origine pentru a câştiga punctul pus în joc!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: JAY LENO, STATELE UNITE ALE AMERICII.

Radu Alexandru a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp, însă a uitat ţara de origine! Astfel, punctul merge la cata!

Recunoşti sau nu personalitatea? (30)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie doar de numele personalităţii, trimis în cel mai scurt timp, pentru a câştiga punctul!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: CĂTĂLIN CRIŞAN.

Bitavk a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

Cătălin Crişan, născut la 6 februarie 1968, în Bucureşti, este un cântăreţ de muzică uşoară românească. A început studiul pianului la Şcoala de Muzică din Bucureşti. Îndrăgeşte muzica uşoară şi urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, clasa Mihaelei Runceanu. Urmează apoi Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii "Titu Maiorescu".

Debutează în 1987 la "Concursul de creaţie şi interpretare a muzicii uşoare româneşti" de la Mamaia, unde obţine premiul I la secţiunea Interpretare cu melodia "Vorbeşte marea". Efectuează turnee, susţine recitaluri şi concerte în toată ţara. Participă la Festivalul Naţional "Cântarea României". A prezentat numeroase emisiuni la radio şi televiziune. A fost director al Departamentului Cultură şi Divertisment şi realizator-prezentator al emisiunii "Ruleta visului" în cadrul Televiziunii România de Mâine (TVRM). Între 2004 şi 2008 a fost consilier local al Primărieri Sectorului 4, direcţia Cultură.

Recunoşti sau nu edificiul? (29)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele edificiului, de oraşul şi de ţara în care se află pentru a vă asigura punctul pus în joc!

Pentru a trimite răspunsul tău, dă clik aici!

HINT1: ACEST EDIFICIU ESTE CONSIDERAT EXEMPLUL SUPREM AL ARHITECTURII GOTICE.

HINT2: ÎN INTERIORUL ACESTUI EDIFICIU SE AFLĂ CEA MAI PREŢIOASĂ RELICVĂ A LUMII OCCIDENTALE, "VEŞMÂNTUL SFÂNT".

RĂSPUNS CORECT: CATEDRALA NOTRE-DAME, PARIS, FRANŢA.

cata a dat singurul răspuns corect! Ai obţinut 1 punct!

Arta medievală a ajuns la zenit prin stilul gotic. Iar catedrala Notre-Dame din Chartres reprezintă încununarea acestui stil arhitectural, care poartă parcă o amprentă divină. La cumpăna dintre secolele al XII-lea şi al XIII-lea, toate tehnicile de construcţie folosite până atunci s-au concentrat într-un mod aproape perfect, dând naştere prin proporţii admirabile unui superb efect vizual.

Pentru prima dată s-au folosit contraforturi uriaşe, care au preluat sarcina susţinerii clădirilor de la ziduri, acestea din urmă, despovărate acum, puteau fi decorate cu ferestre din sticlă colorată (vitralii), ale căror dimensiuni erau de neimaginat mai înainte. Chartres a fost întâia catedrală care avea trei mari ferestre rotunde (rozase), cu diametrul de 13 metri - inovaţie absolută a noului stil arhitectonic. Tot în premieră, biserica era împărţită, prin şiruri de coloane, în trei gigantice nave, decorate cu nenumărate sculpturi în mărime naturală ale unor conducători legendari şi ale unor sfinţi din diferite perioade istorice. Astfel, în lumina ce inunda biserica, credincioşii încercau un sentiment religios nou: bijuteriile şi odoarele preţioase cu care erau obişnuiţi erau acum înlocuite de razele de lumină colorată, filtrată de vitraliile uriaşe şi reflectată de podea, ei având sentimentul că văd chiar "lumina lui Iisus".

Tot o noutate erau şi dimensiunile neobişnuite ale catedralei, traveele de deasupra navei centrale depăşind 30 de metri în înălţime. Biserica avea o deosebită importanţă ca loc de pelerinaj, la Chartres aflându-se cea mai preţioasă relicvă a lumii occidentale, "Veşmântul Sfânt", pătura cu care Fecioara Maria ar fi fost înfăşurată când l-a născut pe Iisus.

Felul cum arată astăzi catedrala este parţial consecinţa existenţei acestei relicve sfinte. În 1194, un incendiu a distrus vechea biserică aproape în întregime. Locuitorii din mica localitate erau disperaţi şi demoralizaţi, nu atât din cauza pagubelor materiale, ci, mai ales, din cauza dispariţiei "Veşmântului Sfânt", despre care credeau că va fi ars o dată cu clădirea. Cardinalul Melior din Pisa, legatul papal în Franţa aflat din întâmplare la Chartres în timpul incendiului, a încercat să-i mobilizeze pe episcop, consiliul bisericesc şi pe locuitorii oraşului pentru a începe construcţia unei noi biserici. Câteva zile mai târziu, rugăciunile şi îndemnurile cardinalului au rodit, episcopul arătând mulţimii relicva care supravieţuise focului în pivniţele catedralei. Miracol la Chartres! Clerul şi nenumăraţi credincioşi şi-au donat câştigurile pe trei ani pentru ridicarea catedralei. 

Acest extraordinar gest a devenit un exemplu de nobleţe sufletească. Iată ce scria stareţul Haimo de la Chartres credincioşilor din Anglia: "Unde s-a mai pomenit vreodată ca stăpânii, puternicii lumii, acoperiţi de onoruri şi averi, şi alţi bărbaţi şi femei din familii nobile să pună mândrii şi aroganţii lor umeri la treabă, pentru a căra vin, făină, ulei, var, piatră, lemn şi alte lucruri necesare pentru ridicarea casei lui Dumnezeu?".  

După numai 25 de ani, catedrala avea să fie proclamată din nou loc de pelerinaj pentru adorarea Sfintei Fecioare, în prezenţa lui Ludovic al IX-lea cel Sfânt. Şi, într-adevăr, există aici peste 173 de reprezentări ale Mariei în vitralii şi prin sculpturile din interior.

Notre-Dame este deosebită nu numai datorită ferestrelor unice, ci şi a felului în care ea s-a păstrat. Aici te poţi simţi în atmosfera, stranie şi atrăgătoate totodată, de acum aproape 800 de ani, când catedrala tocmai fusese ridicată. Chiar dacă pictura originală s-a şters aproape de tot, sculpturile au rămas intacte. La fel şi clădirea, care s-a păstrat în starea ei iniţială.

Recunoşti sau nu personalitatea? (28)

Această întrebare valorează 3 puncte!

Este nevoie de numele personalităţii din imagine şi de ţara de origine pentru a vă asigura cele 3 puncte!

Pentru a trimite răspunsul tău, dă click aici!

HINT1: ESTE ACTOR.

RĂSPUNS CORECT: HUMPHREY BOGART, STATELE UNITE ALE AMERICII.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat cele 3 puncte!

Humphrey DeForest Bogart (1899-1957) a fost un mare actor american.

După ce a încercat diferite meserii, Bogart a început să joace în anul 1921 şi a devenit o prezenţă constantă în producţiile de pe Broadway din anii '20 şi '30. Când criza din anul 1929 a redus cererea pentru piese de teatru, Bogart şi-a îndreptat atenţia către film. Primul lui mare succes a fost rolul lui Duke Mantee în "The Petrified Forest" (1936) şi acesta a condus la o perioadă de roluri de gangster în filme de categoria B. Marea sa realizare a venit în anul 1941 cu filmele "High Sierra" (1941) şi "The Maltese Falcon" (1941). În anul următor, personajul Rick Blane din "Casablanca" (1942) l-a urcat pe culmile profesiei sale şi, în acelaşi timp, i s-a pus eticheta cinematografică, aceea de cinic care, în final, îşi arată partea nobilă. Au urmat şi alte succese: "To Have and Have Not" (1944); "The Big Sleep" (1946); "Key Largo" (1948), unde a jucat alături de soţia sa, Lauren Bacall; "The Treasure of the Sierra Madre" (1948); "The African Queen" (1951), pentru care a câştigat unicul său Academy Award; "Sabrina" (1954) şi "The Caine Mutiny" (1954). De-a lungul unei cariere în cinematografie de aproape 30 de ani, el a apărut în 75 de producţii.

În momentul morţii sale cauzate de cancer în anul 1957, era una dintre cele mai respectate figuri ale cinematografiei americane. De la decesul său, personalitatea lui şi performanţele actoriceşti au fost considerate ca având un impact pe termen lung şi l-au făcut să devină un model cultural. În 1997, Institutul American de Film l-a declarat cel mai mare star al tuturor timpurilor.

Recunoşti sau nu melodia? (27)

RĂSPUNS CORECT: JESSICA JAY - CASABLANCA.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele artistului/formaţiei şi al melodiei pe care o interpretează!

Pentru a trimite răspunsul tău, dă click aici!

P.S: Îi mulţumesc anonimului care, cu vădită căldură în suflet, m-a făcut "retardat". Eu n-o să spun despre tine că eşti cretin, inept, dislexic, grobian. Auch, uite că am zis deja! Ţi-am acordat prea multă atenţie. Papapapa!

Recunoşti sau nu edificiul? (26)

Această întrebare valorează 3 puncte!

Este nevoie de numele edificului, de oraşul şi ţara în care se află pentru a câştiga punctele!

Pentru a trimite răspunsul tău, dă click aici!

HINT1: ESTE O CAPODOPERĂ A ARHITECTURII MONASTICE MEDIEVALE DIN EUROPA.

RĂSPUNS CORECT: MĂNĂSTIREA BATALHA (SANTA MARIA DA VITORIA), BATALHA, PORTUGALIA.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 3 puncte!

Numai amintirea gloriei de odinioară a mai rămas din hegemonia portugheză asupra mărilor din secolul al XV-lea, din timpul lui Henric Navigatorul - dar capela pe care el a ridicat-o la mănăstirea din Batalha a rămas în picioare, piatră cu piatră, ca o capodoperă a arhitecturii monastice medievele din Europa.

Cuvântul "batalha" înseamnă în portugheză "bătălie, luptă" şi în urma unei bătălii a fost fondată această mănăstire. În apropiere se află Aljubarroto, câmpul de luptă pe care portughezii, conduşi de Joao I, tatăl prinţului Henric Navigatorul, au obţinut independenţa, în 1385, faţă de Juan, regele Castiliei. Recunoscător pentru victorie, Joao a fondat mănăstirea Santa Maria da Vitoria. Dimensiunile lăcaşului aflat în centrul oraşului Batalha denotă măreţie: 178 metri lungime şi 137 metri lăţime - un omagiu adus ajutorului dat de Maica Sfântă şi un loc impresionant de rugăciune al celor din casa regală de Aviz, al cărei fondator era Joao I. Stilurile care pot fi recunoscute în construcţia mănăstirii trec de la goticul timpuriu spre manuelin şi Renaştere. Şase mari arhitecţi şi şcolile lor şi-au înscris numele aici, sub comanda a şase regi.

Regele Joao I le-a cerut dominicanilor, în 1388, să ridice o mănăstire. Călugării l-au angajat pe arhitectul Afonso Domingues, care a lucrat până în 1402, construind cea mai mare parte a impozantului edificiu: nava şi spaţiul rezervat corului, cu uimitoarele sale vitralii, portalul bogat ornamentat şi pasajul Claustro Real. Celelalte secţiuni gotice aparţin constructorului de biserici francez Ouguete. Capela do Fundador, magistrala Capelă a Întemeietorului, creată de el şi terminată în 1430, este realizarea exemplară a goticului portughez, stil asupra căruia, ca şi asupra romanicului de mai înainte, şi-a pus amprenta specificul naţional portughez, fapt care îl face deosebit.

Abordarea artistică puternic individualizată a portughezilor a atins apogeul sub regele Dom Manuel I (1496-1521), pe care poporul l-a numit "Norocosul". Mândru de felul în care navigatorii, exploratorii şi savanţii portughezi au reuşit să lărgească graniţele lumii cunoscute, abertura du mondo, şi pasionat de orice aceştia aduceau din tărâmuri neştiute, risipitorul monarh a decretat că trebuie construit mult mai mult, astfel încât noua bunăstare a regatului să fie imortalizată în piatră. Neatenţi la stiluri, arhitecţii săi s-au înstrăinat rapid de gotic, adăugându-i exotisme din culturi stranii şi amestecând totul, fără să stea prea mult pe gânduri, cu elemente folclorice. Aceşti "barbari" portughezi au creat astfel un stil, faimos astăzi, care, în cinstea exuberantului rege, a primit numele de "manuelin".

El şi-a pus amprenta şi asupra mănăstirii de la Batalha, astfel că pasajul gotic a fost decorat în manieră manuelină cu forme filigranate, de dimensiuni exagerate, şi stâlpi zvelţi. Mai mult flori decât pietre, arcadele se deschid şi se închid, astfel încât lumina pătrunde ca filtrată prin coroana unui copac. Şi astfel, Claustro Real, exemplu de stil manuelin, a devenit cea mai frumoasă curte interioară din lume. Ansamblul de fântâni din colţul nord-vestic este considerat de către experţi drept "o bijuterie a zidăriei medievale", iar portalul, înalt de 15 metri, care duce la Capelas Imperfeitas, o capelă neterminată, este privit ca exemplul cel mai rafinat de stil manuelin.

Din păcate, Dom Manuel I şi-a pierdut mai apoi interesul pentru Batalha, concentrându-se asupra propriilor ctitorii, cum ar fi, de exemplu, mănăstirea de la Belem. Succesorii lui însă s-au întors la construcţia mănăstirii dedicate marii victorii asupra spaniolilor. Mănăstirea a rezistat timpului; o capodoperă de artă gotică, îmbogăţită cu cel mai pur stil manuelin.

Recunoşti sau nu melodia? (25)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele melodiei şi al artistului/formaţiei care o cântă pentru a câştiga punctul!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: HI-Q - LOSE YOU.

Didu' a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai obţinut 1 punct!

Recunoşti sau nu edificiul? (24)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele edificiului, de oraşul şi ţara în care se află pentru a câştiga punctul!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: WESTMINSTER ABBEY, LONDRA, ANGLIA.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

"Bunule Dumnezeu, nu vreau să fiu înmormântat în catedrala Westminster. Toţi idioţii sunt acolo." Cel care a rostit aceste vorbe, pe la 1700, pare a fi fost Sir Godfrey Kneller, un republican probabil, deoarece, în afară de cei mai importanţi poeţi, filozofi şi oameni de ştiinţă, şi monarhii Angliei au fost îngropaţi aici, până în anul 1760. "The Collegiate Church of St. Peter at Westminster", cum sună titulatura completă a abaţiei, nu este numai datorită acestui fapt cea mai importantă construcţie din istoria Angliei. Istoria casei regale engleze este legată de această abaţie mai puternic decât de oricare alt edificiu din regat. De când William Cuceritorul s-a încoronat aici, de Crăciunul anului 1066, încoronarea tuturor suveranilor Angliei a avut loc la Westminster Abbey.

Atunci când Anglia a rupt relaţiile cu papalitatea, clădirile de cult existente au trecut la nou-înfiinţata confesiune anglicană. Biserica abaţiei Westminster a fost clădită şi a supravieţuit în forma iniţială sub patronajul regelui, ca una dintre cele mai frumoase biserici medievale.

Despre originea mănăstirii povesteşte o legendă. Se spune că, în secolul al VII-lea, regele anglo-saxon Sebert ar fi început să ridice aici o mănăstire. Cert este că, prin secolul al X-lea, exista la Westminster o mănăstire benedictină pentru care, mai târziu, Eduard Confesorul (1042-1066) a construit o biserică. Westminster înseamnă "biserica de la apus", referire la poziţia ei faţă de centrul Londrei. Lucrările au fost terminate la sfârşitul lui decembrie 1065. Opt zile mai târziu, Eduard murea, penultimul rege anglo-saxon aflându-şi odihna veşnică în biserica cea nouă.

Westminster Abbey, aşa cum arată ea astăzi, a fost construită în două etape. În secolul al XIII-lea, regele Henric al III-lea îşi demonstra forţa ridicând o nouă catedrală regală pentru a rivaliza cu cea de la Reims, din Franţa, începută în 1211. A doua etapă de construcţie a edificiului a început o sută de ani mai târziu, sub Richard al II-lea. Henry Yevele, cel după ale cărui planuri a fost ridicată Catedrala din Canterbury, conducea lucrările, iar stilul arhitectural  "gotic englezesc timpuriu" i se datorează. 300 de ani mai târziu, exteriorul abaţiei avea să fie renovat de un alt faimos arhitect şi constructor de biserici englez, Sir Christopher Wren, cel care a refăcut Londra după marele incendiu din 1666 şi a cărui capodoperă este considerată Catedrala Sf. Paul. După altă sută de ani, la peste 500 de ani de la punerea pietrei de temelie, turnurile gemene în stil gotic care flanchează intrarea erau în sfârşit terminate, ele fiind trăsătura caracteristică a catedralei.

Clădirea are forma unei cruci colosale: 156 de metri lungime şi 61 lăţime. Înălţimea în interior, de 35 de metri, este un record englezesc. În ciuda unor mici modificări şi a renovării complete din secolul al XIX-lea, abaţia iniţială s-a păstrat perfect, în toată simplitatea ei.

Dar nu numai lăcaşul de cult atrage aici patru milioane de oameni anual. Londonezii, mai ales, vin pentru nenumăratele pietre de mormânt, picturi şi statui memoriale - amintind de vechea nobilime, de oamenii de stat remarcabili, oameni de ştiinţă şi artişti. Cu cele 400 de monumente funerare ale sale, această adevărată întruchipare a vremelniciei reprezintă o frescă a istoriei Angliei.

Un călător francez, istoricul de artă Hyppolite Taine scria - marcat de furtunile londoneze, cu trăsnete şi fulgere - în 1872, în jurnalul său: "Westminster Abbey. O navă magnifică. De un gotic bizar. Era, de altfel, unicul stil potrivit pentru această climă. Este oarecum marcată de toată harababura de forme şi de abundenţa de statui comemorative şi se potriveşte perfect cu clima, care te împinge spre depresie."

Recunoşti sau nu personalitatea? (23)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele personalităţii din imagine şi de ţara de origine a sa pentru a obţine punctul!

Pentru a trimite răspunsul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: NELSON MANDELA, AFRICA DE SUD.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Punctul e al tău!

â

Nelson Mandela s-a născut în 1918, în Mvezo, un sat din fostul Transkei, din Africa de Sud. După terminarea liceului a studiat Dreptul la Universitate. S-a alăturat, în 1942, Congresului Naţional African şi s-a dedicat în totalitate luptei împotriva apartheidului. În 1952, Mandela a străbătut întreaga ţară organizând rezistenţa non-violentă împotriva legislaţiei discriminatorii. Acest "turneu" a inclus Campania Sfidării din 1952, rezistenţa faţă de segregarea prin dislocări forţate şi campania pentru introducerea Educaţiei Bantu în 1953. A consiliat activişti comunitari să transforme "fiecare locuinţă, fiecare colibă sau cocioabă într-un centru de învăţare". A fost supus cenzurii de nenumărate ori, arestat, condamnat, iar în 1964 a primit sentinţa încarcerării pe viaţă pentru eforturile sale de a pune capăt apartheidului. A devenit figura politică cea mai renumită la nivel mondial. După 27 de ani în închisoare, Mandela a fost eliberat şi a sprijinit Republica Sud-Africană să parcurgă o tranziţie paşnică spre democraţie. În anul 1993 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace şi în 1994 a devenit primul preşedinte ales prin vot democratic în Africa de Sud. S-a retras din viaţa politică în 1999, dar rămâne cel mai mare şi mai adorat erou al Africii de Sud.

Recunoşti sau nu edificiul? (22)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele edificiului, de oraşul şi ţara în care se află pentru a câştiga punctul pus în joc!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: PALATUL VERSAILLES, VERSAILLES, FRANŢA.

cata a dar răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

Ludovic al XIII-lea avea o casă de vânătoare în peisajul încă sălbatic de la Versailles. Era o construcţie simplă, de cărămidă, constând în trei corpuri de clădire înconjurate de apă. Fiul său, Ludovic al XIV-lea, avea multe amintiri din copilărie legate de micul castel. Acesta e motivul pentru care şi l-a ales drept loc de refugiu intim, în special pentru legătura sa cu domnişoara de la Valliere. Aşa că a împodobit exteriorul castelului, i-a modernizat interiorul şi a mai construit în apropiere o nouă aripă.

Dar castelul a devenit faimos abia după ce Ludovic al XIV-lea s-a hotărât să-şi mute curtea de la Paris la Versailles, în 1668. Regele avea nevoie de mai mult spaţiu pentru a găzdui curtenii, a da recepţii fastuoase şi a primi ambasadori. Louis Le Vau a fost însărcinat să dea noului palat dimensiunile potrivite rangului stăpânului său. Zece ani mai târziu, când Ludovic al XIV-lea ajunsese să fie cunoscut drept Regele-Soare, arhitectul Jules Mansart a fost desemnat să amplifice splendoarea palatului prin adăugarea unor mari ferestre exterioare.

Palatul trebuia să fie un proiect care, "prin dimensiuni, soluţii arhitecturale şi frumuseţe, să rămână mărturie prin secole despre măreţia celui mai puternic rege al Europei". Şi chiar asta a fost: o extraordinară demonstraţie de forţă. În 1682, curtea de la Versailles număra 20 000 de persoane, dintre care o bună parte, cam 5 000, locuiau permanent în palatul propriu-zis. Erau 1 300 de camere disponibile încălzite de 1 252 de şeminee. Grajdurile puteau adăposti 200 de trăsuri şi 2 500 de cai. Puterea lui Ludovic al XIV-lea era reflectată nu numai de dimensiunile palatului, ci şi prin faptul că, în ciuda unei opoziţii acerbe, reuşise să arunce tot mai mulţi bani în acest proiect. Membrii vechi şi influenţi ai curţii regale - precum ministrul de finanţe - care se opuneau planurilor de construcţie fără sfârşit au căzut în dizgraţie. Nici chiar impedimentele naturale n-au putut înfrânge mania de a construi a regelui.

Ducele Louis de Saint Simon descria Versailles ca fiind "un loc arid, posomorât, fără orizont, fără vreo pădure sau vreo apă, chiar fără o fundaţie solidă, dat fiind că terenul este plin de nisipuri mişcătoare şi mlaştini, iar în interior se simte din plin lipsa de aer proaspăt". Dar regele râdea de obicei când auzea astfel de critici, iar soldaţii lui au secat mlaştina, au plantat copaci maturi şi au săpat şanţuri lungi de kilometri, care aduceau apa pentru fântâni şi iazuri.

Opera de artă care este Versailles a devenit, în cele din urmă, aşa cum îl descria istoricul peisagist Wilfried Hansmann, "cel mai mare edificiu din istoria arhitecturii şi grădinilor din tot Occidentul". Cât de important era spaţiul verde din jurul palatului pentru Ludovic al XIV-lea putem afla din cerinţa formulată de rege arhitectului peisagist Le Notre: acesta trebuia să-i conceapă o grădină "cum nu se mai văzuse până atunci". Din acel moment extinderea parcului a devenit o prioritate absolută, chiar înaintea activităţilor de construcţie.

Şi, în timp ce Mansart decora interiorul castelului cu marmură, aur şi argint, iar Regele-Soare primea trimişi din toată lumea, aşezat pe un tron din argint, şi construia o Sală a Oglinzilor care să multiplice mulţimea de ornamente, Le Notre îmbogăţea parcul cu alei, fântâni, pâraie, iazuri şi sculpturi, ba chiar şi cu o seră de portocali (orangerie). Ansamblul de la Versailles a fost împlinit cu cele două vile, Marele şi Micul Trianon. Acesta din urmă era, după spusele reginei Maria Antoaneta, pentru care a fost construit, "cel mai vesel mesager al Versailles-ului."   

Nesimţire sfidătoare!

Deşi am lansat concursul "Recunoşti sau nu?" aici, n-am uitat deloc că blog-ul e un mediu de expunere a propriilor idei, gânduri, frustrări, supărări şi ce mai vreţi voi. Aşa că o să scriu în continuare, fără oprire, şi de data asta mai motivat şi "mai mânat în luptă" ca niciodată. Şi încep acum!

Mă simt frustrat şi sfidat! Poate mai frustrat ca niciodată! E o stare cauzată de clasa politică din amărâta asta de Românie, de cei care, doar la nivel de discurs, ne conduc. Băsescu, Boc, Plăcintă, Ridzi, Paleologu, Berceanu, Udrea, Mazăre sunt nume de politicieni care îmi provoacă un adânc sentiment de dispreţ şi o sinceră şi deloc mimată scârbă. Îi văd zilnic la TV şi m-am săturat de ei. Au aceleaşi discursuri plicticoase care nu ne spun nimic, continuă să fure cu ambele mâini pe timp de recesiune, sunt la fel de populişti şi avizi după voturi, îmi jignesc de fiecare dată inteligenţa prin felul semidoct în care prezintă situaţii diverse şi în care se disculpă. Bun, astea ştim cu toţii că nu sunt noutăţi. E cert! Orice om care fiinţează pe acest pământ ştie, de asemenea, că politica, în genere, e o curvă şi că politica românească e autostrada pe care fac autostopul, rând pe rând, nişte înavuţiţi peste noapte care vor să ne conducă, adică să ne fure. În fapt, "a conduce" şi "a fura" sunt noţiuni sinonimice de vreo 20 de ani încoace în România. Caricaturile astea care mimează îngrijorarea şi solidaritatea faţă de poporul suferind au atins un prag alarmant al nesimţirii. Acum ne arată în faţă că fură, că duc sardelele cu autocarele ca să voteze, ne spun cu un tupeu ieşit din comun că funcţiile lor în stat au legitimitate chiar dacă doar 30 % din oameni au votat. Astea sunt generalităţi, e adevărat, şi acum poate aveţi impresia că aberez. Dar o să-i iau la puricat pe rând, nominal!

Avem cel mai prost şi incapabil guvern (intenţionat scris cu litere mici) de 18 ani de când mi-a dat mămicuţa mea viaţă! Şeful Guvernului, Boc-Poc, adică piticul de grădină cu palton pe care-l bătea mă-sa cu cureaua de la ceas când era mic, a fost pus premier de Băsescu. O alegere inspirată din partea marinarului, în sensul în care ăsta mic e o marionetă pe care Băse o dojeneşte când vrea ochiul lui strâmb şi care stă de fiecare dată drept în faţa zeulul suprem. Apoi, cred că niciunul dintre miniştrii cabinetului Boc n-are nicio legătură cu domeniul în care activează. Pogea e inginer şi e şef la Finanţe; Udrea, o somitate în domeniul politicului, e ministreasă la Turism; madame Plăcintă, textilistă de meserie, cică e şefă la Ministerul Tineretului şi Sportului, mai nou; Teodor Paleologu se vrea a fi intelectual, însă scoate numai inepţii pe gură şi pentru asta e minstrul Culturii. Bineînţeles că lista poate continua... Deja mi-e greaţă şi am nevoie de un kilogram de lămâi. Fac un efort şi voi continua.

Pe Băsescu l-am lăsat ultimul. El e preşedintele dictator şi ultrapopulist. E stăpânul şi tăticul tuturor. Şi-a pus oamenii apropiaţi în toate structurile de conducere de la ministere şi Parlament European (vivat, EBA!) până la primăria capitalei şi DNA. Băiatu' ăsta pe care poporul l-a văzut ca pe o unică soluţie în 2004 a pierdut orice măsură a puterii. Vrea să fie peste tot, să comande pe oricine. Are impresia că orice vorbă a sa e atinsă de divin. Băi Băsescule, ia aer în piept şi revino-ţi! Că nu eşti nici salvatorul neamului, nici cel mai iubit dintre pâmânteni! Nici maică-ta nu cred că te mai votează în toamnă la Prezidenţiale dacă îşi dă seama de câte zeci de ori ai falsat. De fapt, eşti mereu afonul de serviciu. La orice nivel. Diplomatic, politic, cultural, intelectual. Uite, sunt bun cu matale şi îţi vând un pont: marinare, ne prea plictiseşti! Oricum poporul cu siguranţă nu-l mai vrea şi iată că oamenii se pare că s-au deşteptat după 4 ani de umilinţă supremă. L-au huiduit la Băile Tuşnad şi români şi maghiari atunci când marinarul a citat primul articol din Constituţia României. Probabil şi unicul pe care îl ştie şi pe care eu l-am învăţat prin clasa a 7-a la Civică. Dar n-are importanţă asta. Esenţial e ca ciuma de Băse să ne lase în pace şi să nu mai iasă încă o dată preşedinte! Îl văd toată ziua ba pe şantiere, ba pe muntele Găina la nu ştiu ce manifestare artistică, ba la Tuşnad. Nenea ăsta e într-o continuă campanie electorală de când a fost ales preşedinte. Ştie desigur că atât credibilitatea, cât şi popularitatea lui sunt pe o pantă categoric descendentă. 

A propos de campanii de imagine, duduia blondă şi foarte ministră, Udrea, promovează turismul, zice-se. A fost la un târg meşteşugăresc unde a pus mâna pe un fluier şi (hai că ştiţi), desigur, l-a băgat în gură. Apoi, a promovat turismul la un concert de jazz unde zeci de oameni au huiduit-o copios şi a fost, normal, şi copilot de raliu. Nu e minunat?! Boc nu putea să se lase mai prejos. Aşa că ăla micu', după ce s-a ferit de oul aruncat de un român al naibii de frustrat, aşa ca mine, s-a dus pe un câmp unde, îmbrăcat la 4 ace, a cosit. Dacă asta înseamnă să fii prim-minsitru în ţara asta, mâine mă înscriu şi eu pe liste. Votaţi-mă! Dau cu coasa mai bine ca Boc! Radu Mazăre, primar de Constanţa, a urcat pe podiumul de modă ca să prezinte o uniformă de soldat german. Nu l-am recunoscut din cauza băscuţei. Observ că vrea să devină divă domnu' Măzărică pentru că îi cam place prin cluburi, în timp ce Constanţa e inundată la fiecare ploaie.

Da, toţi pârliţii ăştia îşi bat joc de noi, ne fură şi ne sfidează zilnic. Iar noi înghiţim şi ne lăsăm umiliţi, călcaţi în picioare. Asta e greşeala pe care o facem de 20 de ani! ! ! Nu ne pasă, credem că a-i ignora e unica şi cea mai facilă soluţie. Pe banii mei, ai tăi, ai noştri, nu trebuie să ne permitem să-i mai ignorăm! Bun, ei sunt şmecheri, au vile, maşini de lux, palate, din bani furaţi din buzunarul nostru! Asta trebuie să înţelegem. Nu trebuie să mai tăcem! Nu vreau ca pe banii alor mei Ridzi să facă un spectacol de 600.000 de euro! Nu vreau ca pe banii bunicilor mei Udrea să se plimbe prin toată România unde să promoveze marele nimic turistic! Nu vreau ca din buzunarul meu să se plătească 180 de salarii compensatorii unui şmecher de director al unei firme! Nu vreau să-i las să-mi mai jignească inteligenţa zi de zi la TV sau pe străzi!

Şi există câteva soluţii:

1. Cea mai facilă ar fi o mişcare de mase fără precedent. Adică să ieşim în stradă şi să-i dăm flegme lui Băse pe chelia prezidenţială.

2. O altă soluţie ar fi să plecăm cu căţel, cu purcel din ţara asta. 

3. Să nu-l mai voteze nimeni niciodată pe "tiranul" Traian Băsexu!

4. Să aşteptăm ca toate legumele care ne conduc să demisioneze (variantă utopică!).

5. Să înfiinţeze cineva un partid al tinerilor care să înlocuiască întreaga clasă politică învechită şi plină de viermi (soluţie greu de realizat). Se vorbeşte adesea despre o reformare a clasei politice, dar noii politicieni care apar pe centură sunt imediat acaparaţi de "sistemul ticăloşit"!

Eu doar mi-am expus deschis şi public punctul de vedere. E alegerea ta dacă vrei să-ţi ignori viitorul sau să iei, în orice fel posibil, atitudine! Aştept idei şi păreri de la tineri şi oameni cărora le pasă sau măcar încearcă să le pese!

P.S: Mi-am permis şi îmi permit un ton radical pentru că nu port nici cea mai mică urmă de respect şi admiraţie vreunuia dintre personajele la care am făcut referire în acest post! Îmi e doar scârbă de ei toţi! Repet că ăsta e un articol scris de un tânăr frustrat într-o Românie aflată într-un continuu declin. De asemenea, puteţi considera acest post un manifest anti-Băsescu şi o campanie în favoarea oricărui alt candidat la şefia acestei ţări! N-am nicio problemă în privinţa asta.

Pentru a trimite comentariul tău referitor la acest articol, dă click aici! 

Recunoşti sau nu melodia? (21)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele melodiei şi al formaţiei/artistului care o interpretează!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: MILOW - AYO TECHNOLOGY.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! ai câştigat 1 punct!

Recunoşti sau nu muzeul? (20)

Această întrebare valorează 3 puncte!

Este nevoie de numele muzeului, oraşul şi ţara în care se află pentru a câştiga punctele!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: MUZEUL ERMITAJ, SANKT PETERSBURG, RUSIA.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 3 puncte!

Muzeul Ermitaj, situat în inima Sankt Petersburgului, pe malul Nevei, în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, este astăzi unul dintre cele mai mari muzee din lume. Mai mult de 60 000 de piese sunt expuse în aproximativ 1 000 de săli, în timp ce 3 milioane de obiecte sunt păstrate în rezerve. Muzeul prezintă, pe lângă numeroase piese ale Antichităţii, o colecţie de opere de artă europene a perioadei clasice care se numără printre cele mai frumoase din lume alături de cele ale muzeelor Luvru şi Prado. Printre operele expuse figurează picturi ale maeştrilor olandezi şi francezi ca Rembrandt, Rubens, Matisse şi Paul Gauguin. Aici pot fi găsite atât o pictură în ulei a lui Leonardo da Vinci, cât şi 31 de picturi ale lui Pablo Picasso. Muzeul are 2 500 de angajaţi. Clădirile ce adăpostesc muzeul constituie unul dintre principalele ansambluri ale centrului Sankt Petersburgului, ansamblu inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.

Recunoşti sau nu edificiul? (19)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele edificiului, de oraşul şi ţara în care se află pentru a obţine punctul!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

HINT1: EDIFICIUL A FOST INAGURUAT LA JUMĂTATEA SECOLULUI AL XVIII-LEA.

HINT2: ÎN SALA DE MARMURĂ SE ADUNAU ARTIŞTI, FILOZOFI ŞI SAVANŢI LA FAIMOASA "MASĂ ROTUNDĂ".

HINT3: MULTE DINTRE SCULPTURILE EDIFICIULUI ÎI APARŢIN LUI CHRISTIAN GLUME.

RĂSPUNS CORECT: PALATUL SANSSOUCI, POTSDAM, GERMANIA.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Punctul e al tău!

Numele spune totul: sans souci - "fără griji". Acesta e numele pe care regele Prusiei, Frederic al II-lea, l-a dat palatului pe care l-a inaugurat, cu un fastuos banchet, la 1 mai 1747. Aici, regele, cunoscut mai apoi drept Frederic cel Mare, se retrăgea pentru odihnă şi pentru a scăpa de rigorile curţii aflate la Potsdam, dedicându-se, fie şi pentru scurt timp, pasiunilor sale: muzica şi dezbaterile filozofice cu savanţi şi scriitori.

Din păcate pentru el, ocaziile de acest fel erau rare. Schloss Sanssouci a devenit, în scurt timp, sediul guvernului regal, chiar dacă fusese conceput ca un loc retras şi nu era potrivit activităţilor administrative. Dar Frederic al II-lea îndrăgea viaţa la ţară şi îşi iubea reşedinţa de vară, care era împlinirea unuia dintre visurile lui cele mai dragi.

Ca prinţ moştenitor, el a avut o tinereţe grea, fiind mereu în conflict cu severul său tată, "regele-soldat" Frederic Wilhelm I.

Frederic cel Mare era un rege-filozof, cu formaţie de artist şi un program de guvernare inspirat de Iluminismul francez. Aceasta se ştia despre el când s-a urcat pe tronul Prusiei, în 1740. Dar, imediat după încoronare, monarhul de 28 de ani a surprins pe toată lumea cu politica sa războinică. Folosind slăbiciunea Habsburgilor de după urcarea pe tron a Mariei Tereza, el a invadat Silezia. Ocuparea acestei provincii a fost preludiul celor trei războaie duse împotriva Austriei, la sfârşitul cărora micul stat prusac devenea o mare putere europeană.

Construirea Sanssouci-ului a început în timpul celui de-al doilea război pentru Silezia, în care armata prusacă a fost condusă chiar de Frederic. Pe front, el primea informaţii despre stadiul construcţiei trimise de prietenul său, arhitectul Georg Wencelaus von Knobelsdorff.

Exista deja o vie, când Knobelsdorff a început, în aprilie 1745, construirea unui mic palat. În zona de primire, pe unde treceau trăsurile, o colonadă semicirculară asigura delimitarea, iar, dinspre grădină, o scară elegantă îşi desfăşura cele 132 de trepte până la castel. Arhitectul a reuşit să dea clădirii de culoare ocru-gălbui şi încununată de o cupolă arămie un farmec pastoral, intim şi luminos.

Micul castel nu avea decât 12 camere. Una dintre cele mai frumoase era camera de muzică, ale cărei decoraţiuni murale în stil rococo păreau că anticipează bucuria muzicii mozartiene. În Sala de Marmură, cu cele 16 coloane duble şi cupola aurită, Frederic al II-lea aduna artişti, filozofi şi savanţi - printre care şi Voltaire - la faimoasa "masă rotundă".

Tot Knobelsdorff a proiectat şi primul parc de la Sanssouci. Grădina, cu vase decorative, sfincşi şi pavilioane, cu grote, fântâni, izvoare şi temple, apare ca un senzual contrapunct baroc la rigoarea militarismului prusac.

Parcul de circa 300 de hectare adăposteşte câteva clădiri comandate special de Frederic al II-lea. În timpul domniei sale, a fost adăugată galeria de statui, casa de oaspeţi Neue Kammern, poarta cu obelisc şi Casa chinezească a Ceaiului.

Ultimul mare proiect a fost Noul Palat, construit între 1763 şi 1769. Întinse grădini conduc spre acest magnific palat, celebrare a forţei Prusiei după Războiul de Şapte Ani.

Frederic cel Mare nu a locuit niciodată în Palatul Nou, pentru că a rămas fidel Sanssouci-ului. În 1786, el a fost înmormântat în biserica garnizoanei de la Potsdam. Abia în 1991, ultima sa dorinţă a putut fi respectată şi Frederic al II-lea a fost reînhumat într-un cavou, la Sanssouci, locul despre care spusese că era unicul unde se simţea "fără griji".

Recunoşti sau nu castelul? (18)

Această întrebare valorează 3 puncte!

Este nevoie de numele castelului şi de ţara în care se află pentru a obţine punctele!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

HINT1: SE SPUNE DESPRE ACEST CASTEL CĂ ESTE "VERSAILLES-UL NORDULUI".

RĂSPUNS CORECT: CASTELUL DROTTNINGHOLM, SUEDIA.

Didu' a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 3 puncte!

Drottningholm, "Versailles-ul Nordului", este un castel dintr-un basm cu zâne. Aceasta - nu numai pentru că este considerat cel mai rafinat dintre palatele în stil baroc din nordul Europei, ci mai ales pentru că a fost decorul poveştilor de iubire ale acelor vremuri. Mai mult decât atât, castelul de pe insula Lovon este unul dintre puţinele locuri istorice unde femeile au deţinut puterea. În 1662, regina Hedwiga Eleonora, văduva lui Carol al X-lea Gustav, a poruncit ridicarea unui nou castel pe Drottningholm, insula care îi aparţinea. Clădirea avea să fie amplasată exact în locul unde, cu o sută de ani mai devreme, locuise regina de origine poloneză Ecaterina Jagello. La un secol după Hedwiga Eleonora, o altă femeie dispunea renovarea şi extinderea proprietăţii. Ulrike, sora lui Frederic cel Mare, regele Prusiei, şi soţia regelui suedez Frederik I Adolf, a adăugat castelului o nouă aripă impresionantă şi a decorat fastuos multe dintre camerele şi saloanele lui.

În 1771, pe tron a urcat fiul artist al Ulrikăi, Gustav al III-lea. El fiind iniţiatorul "epocii de aur" suedeze, stilul secolului respectiv poartă numele lui: gustavism - un clasicism de inspiraţie franceză şi italiană, caracterizat prin culorile auriu şi albastru, prezente în grădini, palate, chiar şi în îmbrăcămintea curtenilor. Sub domnia lui Gustav al III-lea, artele şi ştiinţele au înflorit şi reşedinţele regale au fost dotate cu teatre elegante - o îmbogăţire a vieţii culturale a epocii care i-a atras suveranului porecla de "regele-teatru".

Cum Suedia n-a prea avut noroc cu urmaşii lui Gustav al III-lea, în 1810 a fost chemat un general napoleonian, Jean-Baptiste Bernadotte, numit moştenitor al tronului, apoi încoronat în 1818. Soţia sa era una dintre fostele amante ale lui Napoleon, Bernardine Eugenie Desiree, fiica unui negustor numit Clary. Ea este eroina tristei şi tulburătoarei poveşti de dragoste care a făcut obiectul celebrului roman "Desiree".

Actuala stăpână a castelului Drottningholm nu are nici ea sânge regal; Sylvia Renate Sommerlath s-a născut în Germania şi a devenit soţia regelui suedez Carol al XVI-lea Gustav. Şi ea a trăit o dragoste anterioară, a cărei poveste înmoaie şi astăzi inimile şi trezeşte simpatii pentru casa regală suedeză. Regina Sylvia, care ocupă aripa de sud a castelului, este mai familiarizată cu arta şi istoria Suediei decât mulţi dintre noii ei compatrioţi. Cel mai drag loc al reginei iubitoare de cultură este biblioteca castelului.

Suedezul Jean Eric Rehn i-a construit lui Gustav al III-lea aici o cameră într-un minunat stil rococo. Din porunca regelui, la Drottningholm au fost amenajate două parcuri somptuoase, unul în stil baroc şi celălalt în stil peisagist englezesc, parcuri ce întrec în frumuseţe chiar grădinile franţuzeşti.

Teatrul castelului a fost inaugurat în 1766; treizeci dintre decorurile originale sunt încă intacte. Aici aveau loc frecvent spectacole de operă şi balet care celebrau venirea verii. "În minunatul castel Drottningholm, viaţa era iubită şi se trăia cu bun-gust", scria biograful lui Gustav al III-lea. Aşadar, nu doar reginele Desiree şi Sylvia, care nu aveau sânge regal dar au ajuns pe tron, şi-au văzut visurile împlinite.

Recunoşti sau nu personalitatea? (17)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele personalităţii din imagine şi de ţara de origine pentru a câştiga punctul pus în joc!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: PATRICK SWAYZE, STATELE UNITE ALE AMERICII.

Didu' a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

Patrick Wayne Swayze, născut în 18 august 1952, este un actor american, dansator şi cantautor. El este cunoscut publicului larg pentru rolul lui Orry Main din miniseria TV "North and South" şi pentru protagoniştii romantici jucaţi în filmele "Dirty Dancing" şi "Ghost". În anul 1991, revista People l-a inclus pe lista "celor mai sexy bărbaţi în viaţă".

Diagnosticat cu cancer pancreatic în ianuarie 2008, se luptă în mod public cu boala sa. I-a declarat Barbarei Walters în ianuarie anul acesta, că învinge boala. Este protagonist în serialul TV "The Beast" care a avut premiera pe 15 ianuarie 2009. Din cauza unor prelungite probleme de sănătate, Swayze a fot incapabil să promoveze sau chiar să mai apară în serial. În 15 iunie 2009, Entertainment Tonight a declarat oficial că serialul a fost anulat.

Recunoşti sau nu melodia? (16)

Această întrebare valorează 3 puncte!

Este nevoie de numele melodiei şi al formaţiei/artistului care o interpretează pentru a obţine punctul pus în joc!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: BRYAN ADAMS - SUMMER OF '69.

Didu' a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Cele 3 puncte îţi aparţin!

Recunoşti sau nu edificiul? (15)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele edificiul şi de ţara în care se află pentru a obţine punctul pus în joc!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

Didu' a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

Parcă o populaţie de titani ar fi încercat să ridice un templu din bolovani uriaşi, dar nu l-ar fi terminat. Dolmenele au rămas acum, în peisajul sumbru din comitatul Wiltshire, în sudul Angliei, la 12 kilometri nord de oraşul Salisbury, ca o horă împietrită, iniţiatică, ghicitoare eternă pentru vizitatorii cărora le scapă înţelesul straniului edificiu. Un lucru e sigur: Stonehenge, cum se numeşte monumentul, este cea mai importantă construcţie preistorică din Europa.

Arheologii afirmă că ştiu câte ceva despre semnificaţia aparent misterioaselor pietre. Cu aproape 5 000 de ani în urmă, oamenii de la sfârşitul neoliticului au aşezat aici nişte blocuri uriaşe, într-un cerc cu diametrul de 113 metri. Inelul de piatră este înconjurat de şanţuri paralele, iar intrarea este marcată de lespezi grele. Poate fi vorba, în intenţia constructorilor, despre delimitarea unei zone sacre ori poate a unui loc ritual de întâlnire. De asemenea, este posibil ca inelul de piatră să fi fost un altar închinat Soarelui, aşa cum se întâlneşte în multe alte culturi primitive care îl considerau creatorul vieţii.

O mie de ani mai târziu, la începutul Epocii Bronzului probabil, au fost aduşi primii monoliţi, blocuri lungi, prismatice, de gresie, câtărind cam 26 de tone fiecare. A fost construit un inel de stâlpi din piatră, care aveau aproximativ 4,5 metri înălţime, uniţi în partea superioară cu lespezi orizontale. De-a lungul secolelor, tot mai mulţi monoliţi au fost plasaţi în cercul de piatră, iar prin secolele al XVII-lea sau al XVI-lea î.Hr. a fost ridicat şi un templu. Aceasta este istoria pe care o acreditează arheologii, bazându-se pe studierea ruinelor şi pe simulări pe calculator.

În forma sa completă - la un moment dat -, Stonehenge consta în două inele de piatră, cel exterior, deja menţionat, şi unul interior, mai mic. Şi mai spre centru, se aflau cinci "porţi" dispuse în formă de potcoavă. Porţile erau alcătuite din câte trei pietre, tăiate din bucăţi mai mari de stâncă, aşa-numiţii trilithoni, care ieşeau în evidenţă deasupra întregului ansamblu, putând fi văzute şi astăzi. Chiar în centru era plasată o singură piatră, cea mai mare, o "piatră-altar", împresurată de multe pietre mai mici, dispuse în semicerc. Probabil, edificiul se raporta nu numai la Soare, ci şi la alte corpuri cereşti.

Cele mai multe dintre pietrele folosite trebuie să fi provenit de la o distanţă apreciabilă de Stonehenge. Cercetările geologice demonstrează că ele au fost aduse tocmai din Munţii Prescelly şi din Pembrokeshire (vestul Ţării Galilor), deci de la o distanţă de circa 300 de kilometri. Bucăţile de rocă, lungi de câte 10 metri, au fost probabil trase pe trunchiuri de copac până la apă şi încărcate apoi pe plute - este posbil să se fi folosit râul Avon, din apropiere de Stonehenge. Pentru a rezolva problema plasării lespezilor-acoperiş peste pietrele verticale, constructorii se vor fi folosit de schele de lemn şi de o metodă specială de ridicare. 

Istoria cercului de la Stonehenge a început să fie studiată abia prin secolul al XVII-lea, ceea ce spune multe despre puterea "pietrelor suspendate". Atunci, arheologul John Aubrey a descoperit 56 de morminte, conţinând oseminte umane şi resturi carbonizate, îngropate în spaţiul dintre cerc şi şanţuri. Este neclar până în ziua de azi cine a fost îngropat acolo şi la fel de neclare rămân multe alte aspecte legate de templul de piatră. Dintre cele aproximativ o mie de edificii monolitice descoperite în Europa, care au rezistat vremii: cercuri de piatră, menhire şi dolmene, Stonehenge rămâne, fără îndoială, cel mai misterios.

Recunoşti sau nu edificiul? (14)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele edificiului şi de ţara în care se află pentru a obţine punctul pus în joc!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: CASTELUL MONT SAINT-MICHEL, FRANŢA.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

Mănăstirea Mont-Saint-Michel se poate vedea de la mare distanţă. Ea se află pe o stâncă de granit, măsurând un kilometru de la un capăt la altul ridicându-se abrupt, din perisajul altminteri plat, până la o înălţime de 160 de metri. Abaţia, clădită din piatră, de neatins, inexpugnabilă, pare a pluti deasupra ceţii ridicate deasupra Atlanticului. Un milion de oameni vin în fiecare an, la graniţa dintre Normandia şi Bretania, pentru a vedea "miracolul Occidentului", castel şi mănăstire totodată, unic prin formă şi aşezare.

Este o minune a arhitecturii europene născută dintr-o viziune. Într-o noapte a anului 708, conform unui manuscris din secolul al X-lea, arhanghelul Mihail i s-a arătat în vis episcopului Aubert din Avranches, dându-i o sarcină: trebuia să construiască o capelă pe cel mai înalt loc de pe muntele Tombe, din apropiere.

Fiind consecinţa unei apariţii cereşti, Mont-Saint-Michel a devenit foarte repede unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale Evului Mediu. În anul 966, ducele normand Richard I a trimis aici treizeci de călugări benedictini pentru a începe construirea unei noi biserici. Călugării şi muncitorii s-au trezit în faţa unei încercări deosebit de dificile, cea mai mare problemă constituind-o enormul bloc de granit. Era ca o piramidă de piatră şi pentru a putea obţine suprafaţa, cu lungimea de 100 de metri, necesară ridicării bisericii, a fost nevoie să fie construită o platformă deasupra stâncilor folosite drept fundaţie. Pivniţa care s-a format dedesubt a devenit loc de adăpost pentru pelerini.

În cele din urmă, munca a fost terminată şi mănăstirea benedictină a fost sfinţită, iar, datorită generoaselor donaţii, cât şi datorită veniturilor provenite din exploatarea terenurilor primite, abaţia a devenit în scurt timp foarte bogată. Ea avea, de asemenea, şi un extraordinar renume intelectual. În vremurile de prosperitate, între 1154 şi 1186, abatele Robert de Torigni a ticsit cu manuscrise biblioteca în aşa măsură, încât mănăstirea a fost botezată "oraşul cărţilor".

În Evul Mediu a fost construită şi Strada Mare (La Grande Rue), unicul drum de pe munte. Ca şi atunci, şi acum, comercianţii fac afaceri de-a lungul străzii - în timpurile vechi, vânzând diverse mărfuri călugărilor, acum suveniruri, turiştilor. Drumul duce către biserica în stil romanic a mănăstirii, construită în secolul al XI-lea, unul dintre cele mai vechi edificii din Normandia. Biserica are o construcţie neobişnuită: conform tradiţiei normande, doar nava centrală este boltită. Ruinele mănăstirii, clădite tot atunci, se întind la poalele bisericii. Vizitându-le, îţi poţi forma o părere despre felul cum decurgea viaţa călugărilor şi a pelerinilor în acele vremuri. Încă se mai pot recunoaşte dormitorul şi refectoriul (sala de mese).

În 1204, o parte a mănăstirii romanice a ars în urma unui război. O generoasă donaţie din partea regelui francez Filip al II-lea August a acoperit cu prisosinţă reparaţiile executate în stil gotic şi terminate în 1228. După restaurare, mănăstirea devenise atât de mare şi frumoasă, încât a fost numită "La Merveille" (Minunea). Şi, într-adevăr, dacă e să priveşti fie şi numai contraforturile ameţitoare ce sprijină zidurile, ai sentimentul prezenţei Lui, a Celui Atotputernic. De la încăperea unde se dădeau pomenile până la sălile de recepţie, în care stareţul primea oaspeţii de rang înalt, de la refectoriul călugărilor până la Sala Cavalerilor, cu sculpturile lui rafinate, sau la holul de trecere luminos, ţi se derulează înaintea ochilor cea mai frumoasă "mănăstire aflată între cer şi pământ, construită în secolul al XIII-lea".

În timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453) dintre Anglia şi Franţa, mănăstirea a fost fortificată, constituind o inexpugnabilă fortăreaţă - ceea ce nu i-a oprit însă declinul. După Revoluţia Franceză, a servit, pentru scurt timp, drept închisoare, iar în 1873, întreaga stâncă a fost declarată monument al naturii. Mănăstirea era izolată de ţărm de două ori pe zi din cauza mareelor, nivelul apei crescând cu până la 14 metri. Astăzi nu se mai întâmplă acest lucru decât arareori, graţie unui dig ridicat în apropiere în 1880 şi lângă care s-a acumulat nisip. De atunci încoace, doar golful ce adăposteşte insula (unde sunt locurile de parcare) are de suferit. Se preconizează construirea unui pod ori a unui tunel.

Recunoşti sau nu pictura? (13)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele lucrării şi al artistului care a pictat-o pentru a obţine punctul!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: "AUTOPORTRET CU URECHEA BANDAJATĂ" DE VINCENT VAN GOGH.

cata a dat răspunsul corect şi complet în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

Vincent van Gogh şi-a pictat capodoperele în ultimii cinci ani de viaţă. Lucra ca un fanatic, până când i s-a întunecat mintea şi s-a sinucis. Astăzi este considerat unul dintre cei mai de seamă artişti ai tuturor timpurilor.

Picturile lui Vincent van Gogh sunt vândute pentru averi în zilele noastre; artistul însuşi şi-a vândut doar un tablou reprezentând o vie din Arles cu 400 de franci, cu puţin înainte de a muri în 1890.

Fusese exasperant de sărac. Venitul lui consta doar din ajutorul oferit de fratele său mai mic, Theo. Însă pictura îl făcea fericit, sufletul i se revărsa în pânze.

Activitatea lui a fost puternic influenţată de cercul de pictori format de Eduard Manet, Auguste Renoir şi Camille Pisarro: aceştia nu urmau moda picturii contemporane, nu doreau să reproducă imagini fixate în ateliere cu aer îmbâcsit. Ieşeau în aer liber, şi pictau peisaje adevărate. Contemporanii îi numeau ironic "impresionişti", deoarece adesea reproduceau doar anumite impresii dintr-o imagine. Dar picturile compuse din pete de culori vii păreau să prindă viaţă pe pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea din operele contemporanilor.

Van Gogh s-a dus şi mai departe. În locul copierii formelor exacte, se străduia să exprime senzaţii şi sentimente. Cu mult timp după moartea lui a fost catalogat drept "postimpresionist", deoarece a creat după impresionişti.

Van Gogh s-a născut la 23 martie 1853, în Groot Zundert, un orăşel olandez. Tatăl lui era preot protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori şi negustori de artă.

Avea 16 ani, când mama lui i-a găsit primul loc de muncă, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. Părea că viaţa lui a intrat pe un făgaş normal, dar în 1874 este transferat în Londra, unde se îndrăgosteşte de fiica gazdei şi îşi neglijează munca. A fost concediat şi trimis acasă. În 1876 se întoarce în Anglia, şi lucrează ca colector de taxe într-o şcoală londoneză. Mizeria oraşului însă îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea taxelor, de aceea se trezeşte din nou pe străzi.

Se reîntoarce acasă, şi de data aceasta decide ca, urmându-şi tatăl, să devină preot, dar studiile teologice i se par prea dificile, şi se dedică activităţilor caritabile. Aşa ajunge în 1878 în Belgia, în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este impresionantă chiar faţă de mizeria cartierelor londoneze: îşi vinde toate lucrurile şi se mută într-o colibă sărăcăcioasă, aproape de "ai săi". Patronii uimiţi îl concediază în 1880.

La data aceasta însă este deja decis să devină artist şi să prezinte în tablourile sale viaţa reală. În primul rând a trebuit să înveţe. Anul următor îşi împarte timpul între Haga şi Antwerpen.

În 1885 pleacă la Paris. Cu ocazia primului sejur în acest oraş, înainte cu 11 ani, fusese fascinat de prima şi unica expoziţie a impresioniştilor, iar acum îşi dorea să fie aproape de artiştii săi idolatrizaţi.

În Paris se mută în Montmartre. Chiria pentru amândoi este suportată de fratele mai mic, Theo.

Mişcarea impresionistă nu a avut însă un succes real în rândul publicului, fapt pentru care la acea dată numeroşi artişti părăsiseră deja Parisul. S-au găsit însă destui care să-i încurajeze pe Van Gogh şi pe alţi colegi de breaslă printre care Cezanne, Toulouse Lautrec şi Seurat. Van Gogh era ataşat îndeosebi de Gauguin, având în vedere că ambii artişti considerau că picturile trebuie să reflecte trăirile interioare.

În realitate, Van Gogh nu s-a integrat niciodată în societate, fiind mai des beat decât treaz, şi lăsându-se pradă acceselor de furie necontrolate. În scurt timp decide să plece. Părăseşte efervescenţa obositoare a Montmartre-ului şi în 1888 se mută lângă Marseilles, la Arles.

Îşi găseşte locuinţă şi se împrieteneşte cu localnicii. Roulin, poştaşul, îl vizitează des la "Casa Galbenă" unde Van Gogh petrece un an. Lucrează 16 ore pe zi. Adesea chiar şi noaptea îşi ia vopselele şi şevaletul să "surprindă" lumina lunii pe câmp. Sursa de lumină este pălăria care îi serveşte drept suport pentru lumânări.

Visul lui este înfiinţarea unei colonii de artişti. În acest scop îl convinge pe Gauguin să i se alăture. În octombrie 1888, Gauguin soseşte la Arles, însă în scurt timp apar dispute între cei doi. Gauguin îl consideră dezordonat şi bădăran pe Van Gogh, iar acesta îi reproşează lui Gauguin că este încrezut.

Cu puţin timp înainte de Crăciun are loc o ceartă aprigă între cei doi: Van Gogh îi aruncă băutură în faţă lui Gauguin, după care îl atacă cu briciul. Terifiat, Gauguin o ia la fugă, iar Van Gogh, nebun de furie, îşi taie o bucată din urechea dreaptă.

Cu această ocazie realizează cât de aproape este de demenţă. În mai 1889 se internează voluntar în ospiciul din St.-Remy. În perioadele de calm este lăsat acasă să picteze. În decurs de mai puţin de un an pictează două sute de tablouri.

Localnicii îl cunosc doar ca "nebunul" şi îl iau în derâdere fără jenă. La un moment dat, această atitudine i se pare insuportabilă şi se mută din sudul Franţei. La începutul anului 1890 se stabileşte în Auvers, la nord-vest de Paris, un orăşel foarte popular în rândul artiştilor. Se refugiază într-o cămăruţă deasupra unei cafenele şi se dedică exclusiv picturii. Pictează 70 de tablouri în tot atâtea zile.

Însă nu rezistă mult timp în acest ritm fanatic. Duminică 27 iulie 1890 iese din orăşel şi se împuşcă în piept. Reuşeşte să se retragă în camera lui, unde îşi petrece noaptea fumându-şi pipa. Marţi, la ora unu noaptea, la vârsta de doar 37 de ani, moare din cauza rănii. A murit necunoscut. Astăzi este considerat unul dintre pictorii cei mai de seamă ai secolului XIX.

Recunoşti sau nu melodia? (12)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele artistului/formaţiei şi al melodiei interpretate pentru a obţine punctul pus în joc!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: PLAY&WIN & MAGOON - IN YOUR DREAMS.

Didu' a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Punctul e al tău!