Sunt fan al "sportului alb". O spun fericit de fiecare dată când am ocazia, iar pe blog nu ştiu dacă am mai spus-o vreodată. Îmi place tenisul la nebunie. Pe lângă faptul că e un sport complex, e şi un sport în care fair-play-ul primează de fiecare dată. Acum mai bine de o oră am asistat cu sufletul la gură la ceea ce se numeşte o finală istorică de Grand Slam. În Australia, la Australian Open, Roger Federer, actualmente numărul 2 mondial, l-a întâlnit pe cel care îi produce coşmaruri de fiecare dată: spaniolul Rafael Nadal, numărul 1 în lume. De fiecare dată când am parte de câte o întâlnire Federer-Nadal, sunt fanul jucătorului spaniol. Motivul e cât se poate de simplu. Nadal nu mi se pare mai performant decât elveţianul, nu mi se pare mai complet... Însă ţin cu el pentru că, cu un Federer genial, tenisul tinde să devină un sport monoton, fără miză. Acelaşi ceas elveţian câştigând turnee după turnee, fiind mereu pe primul loc mă enerva la un anumit moment dat. Dar iată că hegemonia lui "Mr Perfect" a luat sfârşit odată cu apariţia lui Rafa Nadal, un tânăr care luptă până la capăt, care vrea victoria cu orice preţ, care se zbate. Azi, aşa cum spuneam, am avut parte de un meci colosal care îţi dă fiori pe şira spinării. 5 seturi extenuante care au duarat 4 ore jumate! Un regal al tenisului! Amândoi au luptat eroic! Îmi pare că miza a fost esenţial mai mare pentru Federer. Se afla în faţa egalării unui record absolut deţinut de teribilul "Piston" Pete Sampras: 14 titluri de Grand Slam cucerite. Presiunea a apăsat greu pe umerii robotului elveţian şi s-a văzut. Cu Rod Laver şi Tony Roach, două legende vii ale tenisului, în tribune, Roger s-a simţit timorat, se lupta cu istoria, putea să devină şi statistic cel mai bun tenisman al tuturor timpurilor. Însă mai tânărul său rival, Nadal a fost peste el, aşa cum e în mai toate disputele head-to-head din ultima vreme. Puştiul spaniol e clar că s-a mai maturizat. Nu mai are ieşirile alea enervante de hiperbucurie, are o atitudine fair-play, judecă, are moral şi capacitate de a reveni în joc. Lucrurile astea se văd cu ochiul liber. Federer nu s-a plafonat, dar a ajuns la un aşa de înalt nivel încât mai sus de atât nu se poate. Aşadar, finală de vis în Australia, printre canguri! Nadal îl opreşte pe Federer din visare, se pune în calea unui record absolut. La finalul meciului, Rafa s-a bucurat "corect", n-a făcut circ, s-a bucurat calculat. Pe chipul elveţianului se vedeau încrustate tristeţea, frustrarea, dezamăgirea... Era dezolat. Când Federer a fost chemat să le vorbească spectatorilor, emoţiile l-au năpădit. A început să plângă ca un copil. Cu lacrimi venite din adâncul suferinţei lui, lacrimi nefabricate. Şi a plâns minute în şir fără să se poată abţine. El, Robotul sau Domnul Perfecţiune, a arătat unui întreg mapamond că e OM, nu maşinărie. Că are emoţii, că suferă, că urlă de tristeţe... Da, chiar el, implacabilul şi intangibilul Federer. A simţit că i-a dezamăgit pe cei care au venit să-l vadă. Niciodată de când mă uit la tenis (şi sunt vreo 6-7 ani) nu l-am văzut pe extraterestru exteriorizându-se în felul ăsta. A căzut un "mit"! Roger Federer nu e o maşinărie, nu e un robot, nu e perfecţiunea cu chip de tenisman ultraperfomant! Nu! El e OM, cu litere mari, şi asta mă bucură cel mai tare! Am învăţat în mulţii ani de când fac sport şi mă uit la sport, să trec dincolo de orgolii, de pasiuni, de învingător şi învins, şi să realizez că sportul e un JOC. Un JOC de care trebuie să ne bucurăm, nu care să ne enerveze la culme! Uneori pierzi, alteori câştigi... Asta e regula jocului. Dacă vrei intri în horă, dacă nu stai acasă. Nadal, fiind părtaş la durerea celui care îi este cel mai mare rival a spus: "Îmi cer scuze faţă de Federer pentru ce i-am făcut azi. Ştiu ce simte, prin ce trece. E o plăcere extraordinară să joc cu el." Asta e ceea ce-mi doresc eu de la sport, în general. Atitudine de învingător adevărat, FAIR-PLAY! Închei cu ceea ce au declarat organizatorii cu referire la cei doi sportivi de superclasă: "Aţi făcut din această ediţie cea mai frumoasă din istorie şi pentru asta vă mulţumim!" Mulţumesc, Roger! Mulţumesc, Rafa!duminică, 1 februarie 2009
Federer e OM !
Sunt fan al "sportului alb". O spun fericit de fiecare dată când am ocazia, iar pe blog nu ştiu dacă am mai spus-o vreodată. Îmi place tenisul la nebunie. Pe lângă faptul că e un sport complex, e şi un sport în care fair-play-ul primează de fiecare dată. Acum mai bine de o oră am asistat cu sufletul la gură la ceea ce se numeşte o finală istorică de Grand Slam. În Australia, la Australian Open, Roger Federer, actualmente numărul 2 mondial, l-a întâlnit pe cel care îi produce coşmaruri de fiecare dată: spaniolul Rafael Nadal, numărul 1 în lume. De fiecare dată când am parte de câte o întâlnire Federer-Nadal, sunt fanul jucătorului spaniol. Motivul e cât se poate de simplu. Nadal nu mi se pare mai performant decât elveţianul, nu mi se pare mai complet... Însă ţin cu el pentru că, cu un Federer genial, tenisul tinde să devină un sport monoton, fără miză. Acelaşi ceas elveţian câştigând turnee după turnee, fiind mereu pe primul loc mă enerva la un anumit moment dat. Dar iată că hegemonia lui "Mr Perfect" a luat sfârşit odată cu apariţia lui Rafa Nadal, un tânăr care luptă până la capăt, care vrea victoria cu orice preţ, care se zbate. Azi, aşa cum spuneam, am avut parte de un meci colosal care îţi dă fiori pe şira spinării. 5 seturi extenuante care au duarat 4 ore jumate! Un regal al tenisului! Amândoi au luptat eroic! Îmi pare că miza a fost esenţial mai mare pentru Federer. Se afla în faţa egalării unui record absolut deţinut de teribilul "Piston" Pete Sampras: 14 titluri de Grand Slam cucerite. Presiunea a apăsat greu pe umerii robotului elveţian şi s-a văzut. Cu Rod Laver şi Tony Roach, două legende vii ale tenisului, în tribune, Roger s-a simţit timorat, se lupta cu istoria, putea să devină şi statistic cel mai bun tenisman al tuturor timpurilor. Însă mai tânărul său rival, Nadal a fost peste el, aşa cum e în mai toate disputele head-to-head din ultima vreme. Puştiul spaniol e clar că s-a mai maturizat. Nu mai are ieşirile alea enervante de hiperbucurie, are o atitudine fair-play, judecă, are moral şi capacitate de a reveni în joc. Lucrurile astea se văd cu ochiul liber. Federer nu s-a plafonat, dar a ajuns la un aşa de înalt nivel încât mai sus de atât nu se poate. Aşadar, finală de vis în Australia, printre canguri! Nadal îl opreşte pe Federer din visare, se pune în calea unui record absolut. La finalul meciului, Rafa s-a bucurat "corect", n-a făcut circ, s-a bucurat calculat. Pe chipul elveţianului se vedeau încrustate tristeţea, frustrarea, dezamăgirea... Era dezolat. Când Federer a fost chemat să le vorbească spectatorilor, emoţiile l-au năpădit. A început să plângă ca un copil. Cu lacrimi venite din adâncul suferinţei lui, lacrimi nefabricate. Şi a plâns minute în şir fără să se poată abţine. El, Robotul sau Domnul Perfecţiune, a arătat unui întreg mapamond că e OM, nu maşinărie. Că are emoţii, că suferă, că urlă de tristeţe... Da, chiar el, implacabilul şi intangibilul Federer. A simţit că i-a dezamăgit pe cei care au venit să-l vadă. Niciodată de când mă uit la tenis (şi sunt vreo 6-7 ani) nu l-am văzut pe extraterestru exteriorizându-se în felul ăsta. A căzut un "mit"! Roger Federer nu e o maşinărie, nu e un robot, nu e perfecţiunea cu chip de tenisman ultraperfomant! Nu! El e OM, cu litere mari, şi asta mă bucură cel mai tare! Am învăţat în mulţii ani de când fac sport şi mă uit la sport, să trec dincolo de orgolii, de pasiuni, de învingător şi învins, şi să realizez că sportul e un JOC. Un JOC de care trebuie să ne bucurăm, nu care să ne enerveze la culme! Uneori pierzi, alteori câştigi... Asta e regula jocului. Dacă vrei intri în horă, dacă nu stai acasă. Nadal, fiind părtaş la durerea celui care îi este cel mai mare rival a spus: "Îmi cer scuze faţă de Federer pentru ce i-am făcut azi. Ştiu ce simte, prin ce trece. E o plăcere extraordinară să joc cu el." Asta e ceea ce-mi doresc eu de la sport, în general. Atitudine de învingător adevărat, FAIR-PLAY! Închei cu ceea ce au declarat organizatorii cu referire la cei doi sportivi de superclasă: "Aţi făcut din această ediţie cea mai frumoasă din istorie şi pentru asta vă mulţumim!" Mulţumesc, Roger! Mulţumesc, Rafa!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Trebuie sa recunosc ca si eu am urmarit cu sufletul la gura finala dintre Federer si Nadal si, totodata, recunosc ca il admir foarte tare pe tanarul spaniol. De ce? Pai pentru simplul motiv ca are stofa de invingator, ca lupta mereu pana la capat, ca are o ambitie iesita din comun. Si totusi dupa marea finala Federer a reusit sa castige respectul tuturor, asta pentru ca si-a aratat latura umana si nu pentru ca si-a invins adversarul...si sa sti ca eu vad toata asta ca pe o victorie. In ceea ce priveste atitudinea celor doi jucatori... am ramas puternic impresionata. Atat Nadal, cat si Federer au dat dovada pe tot parcursul finalei de un respect reciproc iesit din comun.
Si articolul tau este unul foarte bun... chiar mai bun decat celelalte, deoarece ai renuntat pentru o secunda sa critici si ai ales sensibilitatea. Se vede ca iti place foarte mult sportul asta si ca respecti tot ceea ce implica el... In rest...multa bafta si tine-o tot asa! :)
Si eu urmaresc tenisul de ceva ani insa favoritul meu va fi si va ramane Roger Federer , elvetianul care nu de multe ori mi-a dat fiori care ma facut sa tremur la meciurile lui si sa traiesc ficare set la o intensitate maxima , chiar si din fata televizorului. Tin sa te anunt ca Federer a plans aproape mereu atunci cand castiga un turneu. Ma mira faptul ca ti se pare ceva ieshit din comun ca elevetianul sa se manifeste in acest fel . Nadal ink nu are la activ succesele lui Federer dar cred ca le va ajunge ,insa nu cred ca le va depasii pe cele ale elvetianului. Vom trai si vom vedea .
Federer nusht dak sti a avut si un an 2008 plin de accindentari , lipsa de la antrenamente si multe alatele. Unii dupa 4 luni de stat pe tusa se piers insa elevtianul a ramas pe pozitie, si in pofida clasamentului la ora actuala eu spun fara teama de a gresi ca Federer este egal Nadal.
Inca din ziua minunatei dispute am vrut sa scriu cateva randuri, dar presata de timp (asa cum bine remarci si tu in cea mai recenta postare) n-am reusit pana acum. Stii ca in ceea ce ii priveste pe cei doi, ma aflu de cealalta parte a baricadei... Totusi, nu pot sa nu remarc si sa apreciez maniera corecta in care ai tratat acest subiect. Ai reusit sa treci peste propriile preferinte si sa recunosti atat meritele unui campion care s-a dovedit a fi mult mai uman decat ne-am fi putut inchipui, cat si pe cele ale campionului incoronat (de aceasta data). In fata unui asemenea regal sportiv si uman deopotriva, nu putem decat sa ne inclinam. Si, asa cum bine ai spus in final, sa le multumim celor doi.
Trimiteți un comentariu