joi, 18 august 2011

Despre „curajul” de a fi liber

Sunt greu de impresionat. Mi-am creat un adevărat principiu de viață din a nu mă mai lăsa surprins de nimeni și nimic. Așadar, din principiu, mă aștept la orice. Nu mă miră nimic din ce se întâmplă în politic, nu mă miră circul din media, nu mă miră dacă un idiot urlă după mine pe stradă, nu mă miră dacă în noianul de nemulțumiți mai există măcar o persoană, timidă, care să mulțumească, nu mă miră mitocănia, nici prostia. Nu mă mai minunez de nimic. Mă bucură, mă încântă și mă fascinează oamenii, lucrurile și locurile desăvârșite de pe planeta asta. Dar asta e altă discuție.
E cu adevărat tragic până în măduva evenimentelor ceea ce se întâmplă, în acest moment, cu nația asta, cu românii, cu noi toți. Starea în care ne aflăm e mai mult decât o moarte clinică programată, din timp, de alții. Nu vorbesc aici de starea materială (e pe bază de pensii mici, drepturi bănești tranșate și altele asemenea la toate posturile TV), ci de interiorul indivizilor ce populează această țară. Cel mai grav lucru este, în opinia mea, faptul că, după mai bine de 20 de ani de la momentul în care, cu sânge, ne-am obținut libertatea, acum am pierdut-o fără drept de apel și o pierdem zi de zi. Eu sunt un om liber, am fost și voi rămâne așa mereu. Știu perfect ce fac, cum fac și de ce fac, astfel că îmi permit să fiu liber într-o țară în care, din păcate, oamenii prostiți de ani buni încoace consideră libertatea un lux sau o excentricitate. Dacă unei națiuni îi furi până și libertatea, atunci acea națiune e moartă. Noi, ca popor, ne stingem zi de zi. Nu mai avem curajul libertății autoasumate. Nu ne mai „permitem” să spunem ce gândim, ce credem, ce năzuim din teamă că cineva, acolo, contorizează îndrăzneală noastră întru libertate și vom suporta unele consecințe. Unde ne este „curajul” de a fi liberi? De ce nu mai știm să protestăm când ne e rău? De ce ne mulțumim să ne obișnuim cu răul? De ce permitem celor ce ne conduc să ne fure până și ultima fărâmă de bine, de curat, de libertate?
Interesele, averile, banii și funcțiile ne copleșesc și trag cortina peste libertățile, ideile și gândurile noastre. Puține sunt persoanele vocale care au puterea să iasă din mulțime și să-și asume eventualele pietre pe care populația năucită i le va arunca spre tâmplă. Ne vor trebui ani buni de exerciții continue de atitudine și de libertate pentru a ieși din nenorocita asta de criză interioară în care ne afundăm ca niște epave clipă de clipă. Eu sunt aici, sunt un om liber, sunt gata oricând să îmi strig libertatea, ideile și argumentele alături de cei care simt, gândesc și își permit aroganța și extravaganța de a spune lucrurilor pe nume (cu subiect și predicat) fără să le pese că mâine li se taie conducta cu bani nemunciți sau că nu vor mai avea acces la înalte funcții și demnități. Haideți să încercăm să nu ne mai lăsăm călcați în picioare și să ne întoarcem cu fața către un minim set de principii care să ne guverneze viețile! Aștept să văd tineri care vor să facă, vor să se manifeste liber, să argumenteze, să se vaite, să strige, să fie vocali! Libertatea nu ar trebui să presupună curaj, ci doar un crez! Libertatea nu se raportează la frică, ci la sine! Umilința acceptată și asumată de niște indivizi fără de sine se întoarce ca un bumerang către noi, cei liberi, dacă nu facem nimic! Nimic ca să ne fie bine, mai bine, ca să gândim liber, să ne comportăm liber, să fim liberi cu adevărat...! Oameni buni (puțini câți mai sunteți), întoarceți-vă către voi înșivă! Nu vă pierdeți! Nu merităm asta! Haideți să zburăm sus! Sus de tot!
P.S.: Luptați-vă cât vreți cu libertatea mea! Ea va învinge mereu!

3 comentarii:

Monique spunea...

Patrick Bruel - j'te l'dis quand même

Anonim spunea...

Poate ca "idiotul" care striga dupa tine pe strada are aceleasi principii ca si tine.

DoarATAT spunea...

Bună Ziua ! ~ Domnului Bogdan Fălcescu !
~
Deşi mi-am pus "agrafă" (la Persoane interesate) de ceva vreme, nu am reuşit să mai trec ... pe aici.
Acum, pe "temă", sau, pe lângă, am acest comentariu.
Da ! Puţini oameni au "curajul" de a fi Liberi. Poate pentru că, asemenea oricărei categorii filosofice, nu este bine (sau, nu este deloc !) definită ! Şi mulţi dintre noi, incluzându-mă, nu-şi definesc înseşi CUVINTELE uzuale.
Vorbim din "instinct", vorbim ne asumat, vorbim ducând pe mai departe Gândurile altora ! Chiar şi aşa, se pot "desprinde" (dacă se doreşte) urme de "Curaj". Chiar şi urme de "Libertate".
Despre CONCURS, am, dincolo de Felicitări sincere (!), o propunere, poate tardivă, fără a consulta (deocamdată) Regulamentul:
Poate că era mai bine (şi încă nu-i timpul trecut !) dacă v-aţi fi gândit la "etapizare" (ceva gen: 10 întrebări lunare; trimestrial, semestrial; anual şi multe alte "alea"), sau, o diversificare (deja este) obţinută prin "DOMENII" de interes. Artă plastică - Sport - Politic - VIP-uri - Literatură etc.
Vă întreb ! ~ Acest Concurs, lansat de dvs. va ajunge să se autoblocheze prin lipsa de FINALITATE. Nu are un termen specific de "închidere" (adică ... etapizarea de care va spuneam; nu are ... "Ediţii", să spunem !), nu are (voi verifica !) ce-i mai important - dincolo de participare - MIZĂ. Adică un mic-micuţ PREMIU. (de Etapă, de Ediţie, de Categorie)
Poate că, sistemul de punctaj, va contribui şi el, la îndepărtarea "participanţilor" ! De ce să primească punct, ori puncte doar cel mai rapid ? Ceilalţi UNDE sunt ? De ce nu-i evidenţiaţi măcar ? Nu pe toţi care au răspuns, ci pe cei care au răspuns CORECT ?
Aceştia nu se văd ! Şi nu se văd ... şi din cauză că aveţi (foarte BINE ! - şi eu am) MODERARE la Comentarii.
Sunt mult prea multe motive pentru ca un RĂSPUNS să vină cu "întârziere" şi cred că este păcat să nu fie punctate, poate, toate răspunsurile, inclusiv ... participarea !!
Doresc Succes participanţilor, dar şi acestui Concurs !
Poate ar fi fost şi mai bine dacă, având un Banner specific, acest Concurs l-aţi fi făcut cunoscut în Blogosferă, prin obligativitatea afişării acestui Banner pe Blogurile participanţilor - eventual "punctate" !
Poate, cu acordul celor "clasificaţi" pe primele locuri, îl veţi RELANSA, acordând astfel ŞANSE EGALE ... viitorilor NOI INTRAŢI !
Dacă veţi considera favorabil cele de mai sus, mai am şi alte propuneri pentru a face şi alte ajustări de fineţe.
Dumneavoastră însă, desigur, în spiritul Libertăţii, veţi proceda CUM DORIŢI !
~
Cornelius, :)
PS: nu-i nevoie să vă "apăraţi" ! Eu nu v-am atacat ci, cred că am venit cu niste argumente de îmbunătăţire. Atât. Recunosc însă slaba mea documentare în trecutul acestui concurs. Am privit "superficial" doar ultimele 3-4 "poziţii", cele mai recente !
Vă mulţumesc ! ~,