duminică, 19 octombrie 2008

Despre Turcia, cu drag

Sunt aproape 4 săptămâni de când m-am întors din Antalya şi încă n-am scris nimic despre ce lucruri şi locuri interesante am văzut pe acolo. Poate n-am vrut să scriu, poate n-am avut timp, poate n-am avut starea necesară, ţinând cont de evenimentele ce s-au întâmplat în ultimele săptămâni şi care m-au răvăşit. But I'm back in business! Săptămâna bonus de vacanţă de care am avut parte a fost una extrem de relaxantă şi binevenită. Dacă pe la început de iulie mă aflam cu colegii pe o plajă din Corfu (Grecia), la mijlocul lui septembrie mă bronzam undeva prin Antalya (Turcia) alături de familia mea. Dar hai s-o iau cu începutul. Era o zi de luni, 15 septembrie. Ora 3:00. Afară începuse o ploaie măruntă, semn că prima zi de şcoală nu urma să aducă vreme bună şi nici festivităţi prea fastuoase, ci doar multe umbrele şi băltoci. Eu mă bucuram enorm că scap de mizeria asta de vreme şi mă duc să-mi tolănesc trupul pe şezlong la 40 de grade, în Turcia. Plus că stăteam o săptămână departe de un sistem de învăţământ care funcţionează ca o Dacie 1300 din 1970. Adică merge parcă stă. Eram la 3-4 ore de primul meu zbor cu avionul pe care îl aşteptam demult. Am ajuns la aeroport cu maşina unui prieten, am plimbat bagajele de colo-colo, am stat la nişte minunate cozi că doar aşa ne stă bine. Dar mereu există o parte tragi-comică la statul la coadă pentru că de fiecare dată apare un nene durduliu care simtă nevoia să facă o revoluţie ad-hoc. Nu vrea el să fie în rândul muritorilor de rând. E mai cu moţ, mai puternic. Lumea se uită stupefiată sau amuzată la el, organul îl roagă să se calmeze şi totul se termină cu plecarea rotofeiului de la locul în care mulţimea suferă. Îmi plac de mor fazele astea. Sunt neaoşe. La 7 fix a decolat avionul. Am încercat să molfăi nişte gumă la decolare că cică aşa trebuie şi n-am avut probleme. E foarte tare senzaţia pe care o ai atunci când avionul rulează cu vreo 300 km/h înainte de a se desprinde de sol. E greu de explicat, trebuie trăită. Undeva în jurul orei 9:00 toţi pasagerii îl aplaudau pe pilot pentru aterizarea fără probleme. În cele două ore de zburat printre nori am văzut nişte imagini colosale pentru că cerul a fost mai mult senin. Soare, mare, oraşe, nori, toate se îmbinau şi formau ceva de neuitat. Ajunşi în aeroportul din Antalya, ne-am aşteptat cuminţei bagajele să apară pe bandă, după care ne-am îndreptat către autocarul care ne aştepta. Ghidul era un turc stabilit în România care vorbea româneşte mult mai clar şi coerent decât Bobocu' (pentru cunoscători) şi care ne-a explicat cum stau lucrurile prin zonă. Hotelul în care am stat 8 zile se numeşte Siam Elegance 5* şi este construit anul ăsta. E unul dintre hotelurile speciale ca arhitectură interioară pentru că a fost conceput în stil asiatic, astfel că inclusiv camerele au această amprentă. Am aşteptat destul până ne-am cazat pentru că plecau alţi românaşi din hotel. Apoi, am intrat rapid în camerele utilate cu mult bun-gust şi am plecat spre plaja privată a hotelului. Soarele dogorea, lumea era peste tot. Pe mine m-a epatat iniţial ce am văzut în jur. O piscină exterioară uriaşă, teren de tenis, pool-bar, tobogane, amfiteatru, snack-bar, sală de bowling, disco, restaurante şi multe altele. Practic nu aveai cum să te plictiseşti pe timpul şederii acolo. Pentru că noi am avut regim de ultra all-inclusive, am avut toate mesele şi băuturile asigurate. Astfel că puteai să mănânci şi să bei până crăpai, de dimineaţa până seara. Nu era nicio problemă pentru că mâncare era peste tot (la piscină, în restaurantul hotelului, în snack-bar), iar băutura era non-stop (adică puteai să bei şi la 4 dimineaţa, dacă te ţineau corzile vocale). Ruşii sugeau vodkă până se făceau stuf. Îşi luau o sticlă chiar şi la masa de prânz. Plus că pentru ei mesele erau adevărate festinuri, adică luau mâncare cât pentru 30 de elefanţi pe care bineînţeles că nu o terminau şi trebuia apoi aruncată. Trebuie să vă spun că la masă era cu autoservire. Pe scurt, mâncai ce şi cât vroiai. În cele 8 zile, am jucat tenis cu taică-miu, am făcut gimnastică în apă (sunt mândru de mine), am jucat volei pe plajă, am mers la sala de fitness că poate s-or lega ceva pătrăţele şi de abdomenul meu, m-am dat în tobogane, am jucat polo cu nişte namile de oameni, am mers la saună, am văzut spectacole în amfiteatru, am jucat tenis de masă, am stat pe interneu. Deci, nu am avut cum să mă plictisesc. Ceea ce m-a bucurat enorm a fost faptul că plaja era cu nisip, nu cu pietriş ca în Corfu, iar pe fundul Mării Mediterane nu erau stânci şi pietroaie. Într-una din zile, am mers cu ai mei în Antalya (oraşul), căci hotelul era în Bogazkent. Am văzut un port în care erau ancorate ambarcaţiuni de mici dimensiuni, am intrat într-o moschee, am mers şi la shopping că doar trebuie să fim în trend. Toate astea pe o căldură de 35-40 de grade. Mi-au plăcut foarte tare palmierii din Antalya care se aflau pe mijlocul străzii între cele două sensuri de mers. Parcă eram în Miami şi nu altceva. Ciudat mi s-a părut faptul că, deşi coşurile de gunoi erau destul de rare (mai dese decât la noi oricum), pe jos nu erau gunoaie. Am avut parte de o vreme execelentă, zic eu, cu excepţia ultimei zile şi ceva în care a plouat, dar nesemnficativ. În Antalya, mi-am dat seama că turcii au cu adevărat în sânge comerţul. Zici că s-au născut în bazar. Sunt în stare să-ţi vândă şi un băţ de ureche folosit, un ac fără gămălie, o lămâie stoarsă, orice. La ei totul e negociabil. Nimic nu are un preţ fix. Chiar şi în reprezentanţele firmelor mari (de exemplu, Reebok) preţurile nu sunt fixe. Orice turc care vinde ceva ştie măcar o limbă străină, dar sunt câte unii care vorbesc 3 limbi: germana, engleza, rusa. Mie îmi e foarte clar că Turcia e mama comerţului ambulant.

Asta e una dintre minunăţiile de poze făcute din avion. Soarele era stăpân absolut. Poza asta a fost făcută în drum spre Turcia.



Abia ajunseserăm în Turcia. În spatele meu e aeroportul din Antalya. Iată şi o mostră de palmieri turcaleţi.



Cam aşa arătau camerele de la Siam Elegance. Mie mi-au păcut mult pentru că mi s-au părut deosebite, originale.



Am jucat şi polo în Turcia cu nişte dulăpioare de 2 pe 2. Şi chiar mi-a plăcut pentru că am dat şi goluri. Am jucat în atac cu Stelică, mare om, mare caracter!

 

Gladiatorul din mine a simţit nevoia să se ia la trântă cu preţiosul monument din imagine care se afla în centrul Antalyei.



Ăsta e portul mic, dar cochet care constituie un punct de atracţie pentru turiştii ce vizitează Antalya.





Imagine din interiorul moscheei în care am întâlnit credicioşi rugându-se la Allah.


Toate pozele astea sunt făcute din avion. Sunt nişte imagini incredibile de care te îndrăgosteşti pur şi simplu... 








Sejurul de 8 zile petrecut pe plaiuri turceşti a fost o adevărată relaxare şi un prilej să cunosc obiceiuri, oameni şi locuri noi. Alături de familie m-am simţit foarte bine şi trebuie să le mulţumesc pentru că mi-au dat şansa (nu mai ştiu a câta şansă) să văd o altă ţară care m-a impresionat prin căldura oamenilor şi frumuseţea locurilor. Bineînţeles că n-o să uit niciodată că primul meu zbor cu avionul a fost spre Antalya pe când aveam 17 ani. Aştept cu nerăbdare să văd alte şi alte locuri, dar până atunci mai e. Până una-alta, ca să ajung în prezent, trebuie spus că a început din nou şcoala cu teste, teme, note mari şi mici, probleme. Dar are şi ea farmecul ei. Până la următoarea călătorie, nu uitaţi să vă bucuraţi de fiecare clipă a vieţii! Chiar merită! Mai multe poze din Antalya găsiţi aici

Un comentariu:

Anonim spunea...

Mereu reusesti sa scrii articole foarte bune. Ei bine...asta e unul dintre ele! Imi plac foarte mult pozele facute din avion si mi-ar placea foarte mult sa am si eu macar odata in viata ocazia sa zbor cu avionul. Cred ca e o experienta minunata! Se pare ce ai avut parte de o vacanta minunata(cred ca e putin spus) si sa fiu sincera ma bucur ca ne-ai impartasit si noua putin din aceasta experienta a ta.Foarte tare!!! Tine-o tot asa!