miercuri, 1 octombrie 2008

Durere în suflet şi mărginire în minte...

Sunt trist, sunt dezolat, iar optimismul care mă caracterizează în general a luat astăzi o pauză. Nu vreau să par patetic, dar simt nevoia să scriu câteva rânduri acum când tristeţea şi durerea fac schimb de roluri în sufletul meu. Dar aceste sentimente şi stări teribile sunt infinit mai mari în cazul şefei mele dragi şi al familiei ei. Poate mulţi dintre voi nu înţeleg rostul acestor cuvinte. Atunci am să încerc să vă explic momentele grele prin care mulţi colegi şi prieteni de-ai Alexuţei trec, deşi ştiu că o să fie dificil. Azi dimineaţă m-am trezit cam greu, ce-i drept, pentru că am stat să văd meciul Stelei cu Fiorentina. Părea să urmeze o zi obişnuită şi plicticoasă de şcoală. Pe drum, m-am întâlnit cu o prietenă, am discutat, am glumit. Mă simţeam chiar bine şi destul de voios pentru ora 8 dimineaţa. Intru în clasă zâmbind şi îmi salut colegii. Nu primesc niciun răspuns. Ridic capul din pământ şi văd nişte chipuri desfigurate, de o tristeţe înfiorătoare. Lacrimile curgeau şiroaie pe feţele multora dintre ei, semnalând o durere doborâtoare. Privirile lor erau îndreptate spre pământ în semn de disperare şi resemnare. Eu ştiam care era situaţia surorii Roxanei sau cel puţin credeam că ştiu (era internată în spital în Timişoara şi era pe cale să paralizeze). Am făcut legătura între tristeţea generală şi starea de sănătate a Alexuţei. Mă gândeam însă că îngeraşul paralizase. Dar un coleg mi-a dat vestea şocantă care m-a tulburat complet: micuţa cu ochi femecători păşise spre lumea umbrelor în noaptea ce tocmai a trecut. Am rămas fără cuvinte, m-am aşezat în bancă şi tot speram că ăsta era un coşmar din care voiam să mă trezesc rapid. Nu-mi venea să cred. Alexuţa, copila care a luptat de la egal la egal cu leucemia, o boală atât de cruntă, fusese învinsă, deşi cu toţii eram optimişti şi credeam în puterea ei de a ieşi învingătoare din această luptă crâncenă pentru viaţă. Îmi venea să mă dau capul de pereţi. O fetiţă de 15 ani pe care o cunoscusem cu o vară în urmă părăsea lumea asta şi lăsa un gol uriaş în sufletele tuturor. Era o fetiţă veselă, căreia îi plăcea viaţa, glumeaţă, ca noi toţi, dar care avusese nenorocul să întâlnească un obstacol prea mare: nemernica asta de boală numită leucemie care ni-i ia de lângă noi pe cei dragi fără milă. Bineînţeles că mi-am pus în gând sute de întrebări legate de divinitate, de "deciziile" pe care Dumenezeu le ia. Însă mi-am dat repede seama că astfel de întrebări nu îşi au practic rostul. În momente ca acesta îţi dai seama cât de mic, efemer şi nesemnificativ eşti ca să încerci măcar să găseşti răspunsuri sau să-i ceri socoteală Celui de Sus. Deşi sunt un tip pe care nu multe lucruri îl impresionează pe lumea asta, lacrimile mi-au curs atât pe obraji, cât şi în suflet. Odată cu vestea asta cutremurătoare de-a dreptul, ni s-au frânt aripile tuturor celor care, poate naivi, eram optimişti şi credeam cu tărie că o vom revedea pe Alexuţa aşa cum a fost ea odată: veselă şi cu o sclipire fermecătoare în privire. Aripile speranţelor noastre au fost frânte, sufletele noastre, ale tuturor, suferă, iar minţile se gândesc neîncetat doar la îngeraşul care a plecat spre o lume mai bună, mai dreaptă. Suntem parcă legaţi de mâini şi de picioare, nu putem face nimic. Starea asta e îngrozitoare, te macină, nu te lasă în pace. Ţin să amintesc neapărat faptul că întreaga familie a Alexuţei a dat dovadă de o discreţie covârşitoare. Aceşti oameni au suferit în tăcere multă vreme ca nişte martiri şi pentru asta merită un imens respect. Au fost demni până la capăt, au privit moartea în ochi cu o demnitate uriaşă. Deşi e un stereotip deja, trebuie să fim tari şi foarte uniţi ca să trecem peste asemenea clipe! Şi trebuie să nu încetăm să credem în Dumnezeu, deşi avem impresia că şi-a întors faţa de la noi. Roxy, fii tare! Noi toţi suntem alături de tine şi nu te vom lăsa să te "prabuşeşti"! Te vom sprijini mereu! Alexuţa, draga noastră, Dumnezeu te-a luat prea devreme la El! Poate că avea nevoie de un îngeraş care să-L ajute şi să-L înveselească şi, din păcate, te-a ales pe tine! Odihneşte-te în pace acolo sus! Noi te vom iubi mereu şi nu te vom uita, micuţa noastră! ! !
UPDATE: Bucuraţi-vă de vieţile pe care le aveţi, preţuiţi-le şi învaţaţi să aveţi grijă de voi! Nu mai consideraţi toate tâmpeniile ca fiind probleme pentru că, iată, alţii se luptă cu boala şi au adevărate probleme! ! !






Vama Veche Epilog
Asculta mai multe audio Muzica »




Iris - Ultima toamna
Asculta mai multe audio Muzica »



Laura Stoica - Vreau sa am steaua mea
Asculta mai multe audio Muzica »



robbie williams-angels
Asculta mai multe audio Muzica »

8 comentarii:

Aiana spunea...

iMI PARE RAU:( stiu cum e sa te lupti cu boala asta si mai stiu ca pana la urma ea nu iarta pe nimeni, doar ne da noua aceasta impresie. Cand aflu cate o treaba din asta, ridic privirea sus si spun "Doamne, iti multumec ca inca traiesc"!su

Dommy spunea...

:((((((((((((((((((((((((( !!!!!NU te vom uita niciodata!!!!

victor spunea...

Leucemia a mai luat inca pe cineva dintre noi , o copila ... cu sperante si vise ... de ce ai lasat Doamne acesta sa se intample ... un intreg grup de oameni sufera dupa actiunile savarsite de Tine . Doamne , chiar era atat de neinsemnata sa moara asa ?! Oare viata este doar un joc pe care majoritatea il castiga , dar o multitudine nu ? ... Cu durere in suflet (desi nu o cunosteam deloc pe fata , nici macar pe Roaxana ,poate doar din privire) acest lucru m-a intristat profund ... este vorba de o fata care avea doar 15 ani saraca ... prea tanara. Oricate cuvinte cu sens sau nonsens as scrie , tot nu e indeajuns sa replic tot ce simt. Alexandra , odihneste-te in pace , Dumnezeu sa te ierte. +

Someone not important spunea...

Deşi nu o cunoşteam nici pe ea , nici pe sora ei îmi pare nespus de rău că un suflet tânar şi inocent ca al Alexuţei a părăsit această lume , că a trecut mult prea devreme în randul îngerilor. Deşi cuvintele mele , ale tale Bogdan , de fapt ale nimanui nu înseamna probabil nimic nu mă pot abţine să`mi exprim regretele pentru Alexuţa. Dumnezeu s`o ierte :|

mihaella spunea...

Uneori e greu de inteles,dar ea s-a intors acasa.acolo unde este liniste,pace si iubire(la acest aspect sunt multe de spus insa nu e cazul acum).exista un moment in care toti plecam de aici,fie ca am reusit sa trecem examenele vietii,fie ca nu.unii pleaca mai devreme,acestia sunt ingerasi si sus si jos,iar ei vin aici dominati de o iubire de nedescris.imi pare rau de suferinta familiei si a prietenilor sai,ei sufera acum cu adevarat.insa,sa nu uite niciodata Alexuta inca exista,dar nu in forma fizica.si vor simti asta...

catalina spunea...

Acum cateva zile, cand am citit pentru prima oara aceste randuri, nu mi-am putut stapani lacrimile. In timpul care s-a scurs de atunci, m-am tot gandit la Alexuta si la familia ei si mi-am dat seama ca ei reprezinta un model de discretie si de demnitate umana pentru noi toti. Totodata, lacrimile mi-au coborat in inima si m-au facut sa inteleg ca deciziile pe care le ia Dumnezeu nu sunt bune sau rele (pentru ca noi nu avem dreptul sa le catalogam in vreun fel), ci SUNT, pur si simplu. De aceea, singurul lucru pe care il putem face in aceste momente pentru Alexuta este sa ne rugam.

Bogdan Fălcescu spunea...

@catalina: Absolut de acord cu tine. Desi durerea e teribi de mare, nu putem sa-L judecam pe Dumnezeu pentru ca, orice ar fi, doar El stie ce face. "Deciziile" ii apartin in totalitate si, asa cum foarte bine ai spus, ele nu sunt BUNE sau RELE, ci doar SUNT. Ti-ai exprimat frumos in cuvinte ideea despre divinitate.

Oly spunea...

Doamne saracutza de ea.....:(....eu o stiu bine pe Roxana, dar pe surioara ei nu am cunoscut-o......imi pare foarte rau.......si numa 15 ani......greu.....foarte greu......nu prea imi vine sa cred nici acum......mi se pare cam imposibil......si totusi.....s-a intamplat....:(:(.....Dumnezeu sa o ierte...........
si foarte frumoase si cuvintele tale Bogdan.....