marți, 17 iunie 2008

De ce mi-am făcut blog?

E primul meu articol (post) pe care îl scriu pe acest blog care are un aer proaspăt, zic eu. N-o să mă abat de la regula nescrisă care spune că în primul post trebuie să explic de ce intru şi eu în Blogosferă. În primul rând, consider că am ceva de spus într-o lume în care valorile şi nonvalorile se interschimbă constant, într-o lume în care principiile lipsesc cu desăvârşire, într-o lume în care mulţi apar şi dispar peste noapte... Blogul ăsta e, dacă vreţi, un pariu cu mine însumi, un pariu împotriva oamenilor terni, a celor care refuză să ia atitudine în clipa când trebuie să o facă, a snobilor, a celor care uită că poartă pe umeri nu numai un cap, dar şi ceva materie cenuşie, a celor care cred că sunt stăpâni absoluţi... M-am săturat de atâtea fiţe, de oameni care n-au nimic de spus şi apar mereu la TV, de şmecheraşi care ronţăie constant seminţe la colţ de stradă. Trebuie să luăm atitudine! Trebuie să le arătăm că suntem şi noi aici, printre ei, deşi nu "semnalizăm" întotdeauna. Pe blogul ăsta o să fiu acid, ironic, direct, glumeţ, simplu şi sofisticat: o să fiu eu însumi. Aici îi voi aprecia pe cei care merită, îi voi taxa pe cei care nu iau atitudine, mă voi lăsa criticat de duşmanii mei (deşi nu-mi place termenul), voi accepta sugestii, voi asculta păreri, voi da sfaturi dacă mi se cer. Nu uitaţi însă că întreg blogul e creat ca un continuu exerciţiu de atitudine şi din dorinţa mea de a scrie, de a împărtăşi cu voi lucruri care mi se întâmplă, care se întâmplă... Vreau să fiţi voi înşivă, fără mizerii, meschinării ! Abia aştept să vă ascult părerile şi să discutăm! Astea ar fi doar o parte din motivele pentru care am creat acest blog. Ar mai fi multe altele, dar nu vreau să vă plictisesc.

8 comentarii:

silvia spunea...

bogdane tu vad k ai talent de jurnalist.cel putin la prima vedere asa pare.tine-o tot asa k ce faci faci bine.kiss 4u!!aa si ink cv:avem o nationala de tot k**u!nici nu stiu de ce ne mai uitam sincer...am ramas si vom ramane in continuare niste frustrati care vrem pe deasupra sa mai parem si smekeri...

un prieten spunea...

sper sa iti dai seama cine iti scrie;)) nu ne-am vazut noi de pra multe ori...dar stiu k atunci knd am fost in acelasi proiect impreuna te-ai dovedit a fi un baiat foarte talentat in tot ceea ce faci;)
cat despre blog...imi place foarte tare si cred k o sa ai un mare succes in lumea jurnalistilor....in caz ca vei alege acest viitor...dar eu am incredere in tine ca vei reusi in tot;)
succes in continuare!

Bogdan Fălcescu spunea...

Mersi mult pentru aprecierile tale. In ceea ce priveste nationala de fotbal, nu stiu daca ar trebui sa vorbim in termeni atat de duri despre prestatia lor. Poate ca daca ne-am fi calificat, cu totii am fi spus despre ei ca sunt niste eroi. Asta e... Uneori pierzi, alteori castigi. Dar noi ar trebui sa castigam mai des!

Bogdan Fălcescu spunea...

Da, te-am recunoscut. Sa stii ca si mie mi-a facut placere sa lucrez cu tine pentru ca esti un pusti descurcaret. Iti multumesc pentru urarile de bine si sper sa nu te dezamagesc nici pe tine, nici pe ceilalti prieteni ai mei !

Fox spunea...

al doilea blog al tau...putin mai atent "lucrat" decat primul.ai reusit destul de bine sa-l modelezi dupa gustul tau, dar inca mai ai de lucrat (e normal, esti la inceput!:) )
cam prea multe comentarii despre meci, dar mai e timp sa deschizi si alte subiecte.
citatele imi plac, sunt destul de interesante (poate din cauza ca mi-am facut o pasiune sa citesc citate in nestire si sa reflectez asupra lor, multe poate si ramanandu-mi in minte)..ti-am zis si care e preferatul meu din cele pe care le-ai postat --"Când ţi-ai învins furia, ai învins cel mai mare duşman."---si cel pe care il inteleg cel mai putin si care mi-a dat d gandit...
spor in continuare la scris! ;)

un prieten;) spunea...

pai...referitor la articolul care l.ai scris despre puii de foca...mai sincer pe mine m.a impresionat,dar sper sa isi dea si ei seama ca n ar trebui sa faca asemenea lucruri...neomenesti.
mi.a zs un batran ca exista 3 feluri de oameni...unii oameni care invata din greselile lor;unii oameni care invara din greselile lor si ale altora si oameni care nu invata nici din greselile lor si nici din greselile altora.sper sa nu le vina vreo idee canibala celor care traiesc in romanaia.....intr.adevar trebuie sa luam atitudine....dar sunt multe de facut si trebuie o echipa;) s[er sa pornesti tu,bogdane,o campanie sau ceva....eu o sa trimit si celorlati aceste imagini....si eu o sa te ajut;)

Bogdan Fălcescu spunea...

Tind sa-i dau dreptate batranului cu care te-ai intalnit. Dar se pare ca oamenii refuza sa invete din propriile greseli si isi sapa incet dar sigur "groapa". Planeta e intr-o mare primejdie! Si uite ce fac inconstientii aia! Vaneaza foci! Chiar ar trebui o campanie, dar nu stiu daca voi avea timpul necesat sa o incep! Insa prin oameni ca tine sper sa se propage acest semnal de alarma.

Bogdan Fălcescu spunea...

Da, e al doilea meu blog. La asta am lucrat mult ca sa il lansez, dar eu zic ca a meritat. Vezi ca am scirs articole si despre alte subiecte, nu numai despre meciul "fatidic". Mersi pentru urare!