miercuri, 18 iunie 2008

Nemulţumire, nu dezamăgire


Aseară, ca orice român căruia îi place fotbalul şi care vrea să-şi susţină echipa naţională, am mers într-un bar din centrul oraşului ca să văd meciul despre care spuneam că este unul istoric pentru noi. Atmosfera de acolo a fost demnă de nişte suporteri români care nu mai gustaseră din plăcerile fotbalului de înalt nivel cam de 8 ani de zile. Am scandat frenetic, i-am încurajat, ne-am supărat, am înjurat... Dar tricolorii n-au reacţionat în niciun fel, au continuat să joace fără vlagă, fără dăruire. După fluierul final, unii aplaudau ironic, alţii priveau în gol, iar pentru alţii tristeţea provocată de trimiterea naţionalei spre meleagurile noastre era un motiv în plus pentru a mai da gata încă o sticlă de bere. Asta îmi place la români: de fiecare dată găsesc prilejul să mai bea ceva: fie că pierdem, fie că suntem învingători, românul e la datorie, stând cu sticla în mână în vreo văgăună sau poate în vreun bar de fiţe pentru "poponeţi". Întors acasă pe la 1 şi ceva târziu în noapte, am fost uimit să nu mai aud nimic pe stradă. Întreaga suflare parcă moţăia în acelaşi ritm cu tricolorii vlăguiţi din meciul cu "portocala mecanică". Eram obosit şi chiar nu eram în starea cea mai prielnică pentru a scrie câte ceva despre meci. O voi face însă în cele ce urmează...Aşa cum o spune şi titlul post-ului, nu sunt dezamăgit de rezultat, ci mai degrabă m-a deranjat modul mult prea "românesc" în care naţionala a abordat această partidă. Am jucat fără pic de vlagă, dând senzaţia că suntem acolo doar pentru a face echipa Olandei să pară mai strălucitoare. Am avut în teren un Mutu mul prea "obosit", un Chivu care parcă fusese plătit de olandezi să joace pentru ei şi un Niculae care, în afară de şutul din prima repriză, nu a realizat nimic deosebit. Tactica lui Piţi a fost creată pentru un egal. Când a văzut ratarea monumetală a lui Robben din 10 metri, un prieten mi-a zis foarte sigur pe el: "Vezi că e blat?". În repriza a doua, Olanda l-a contrazis. Deşi România trebuia să bată pentru a-şi asigura calificarea, olandezii au venit peste noi şi au atacat continuu. Inevitabil, a venit şi primul gol marcat din careul nostru de golgeterul Huntelaar. Era de aşteptat. Ceea ce m-a deranjat enorm a fost lipsa de atitudine a alor noştri care, deşi conduşi, dădeau senzaţia că vor ca meciul să se termine cât mai repede şi abia mai alergau. Şi Piţurcă mi s-a părut depăşit de situaţie. Paradoxal, la 1-0 pentru olandezi, tot ei erau cei care atacau. România era ca un boxer cu garda lăsată care încaseză fără încetare. A intrat Florentin Petre care nu a adus nimic nou pentru echipa noastră. Ceea ce mă doare şi mai tare e că ai noştri n-au reacţionat nici măcar atunci când miile suporteri români au început să le cânte "Deşteaptă-te, române", undeva prin minutul 75. Deşteptarea nu a venit însă pentru că al nostru căpitan era şi el la pământ. În minutul 76, atacantul de mare clasă al lui Arsenal, Robin van Persie, nu s-a dezis şi a marcat golul care a adus liniştea deopotrivă în tribune şi în casele românilor. Păcat că naţionala încheie un turneu final în asemenea manieră. Deşi am fost optimist la începutul meciului, pe parcurs mi-am dat seama că doar atât putem. Nu poţi să emiţi pretenţii atunci când te prezinţi la un turneu final cu doi atacanţi (Daniel şi Marius Niculae) care nu sunt capabili să preia mingea şi să şuteze periculos de-a lungul a 3 partide. La capitolul atitudine, am fost 0, cel puţin în ultimul meci. Pentru Piţi totul a fost foarte bine, era extrem de mulţumit de punctele obţinute şi de ce a reuşit. Pe de altă parte, şefului FRF îi venea să muşte din microfon când a fost intervievat. Aşa suntem noi: mereu ne mulţumim cu puţin. Însă tricolorii au meritul de a fi ajuns la Euro 2008 şi de a fi făcut două remize cu campiona şi vicecampioana mondială. Acum vor urma din nou 2 ani de speranţe în care suporterii adevăraţi îi vor susţine pe tricolori în Preliminariile Mondialelor din 2010. Poate dacă renunţăm să ne mai plecăm capul în faţa celor mari, vom fi şi noi mai puternici! Şi iar se adevereşte faptul că "atitudinea face diferenţa"! Despre meciul de aseară, într-o altă abordare, a scris şi Aiana Dinu.

2 comentarii:

Aiana spunea...

articolul tau este tare cu adevarat, in stilul tau caracteristic. e presarat cu detalii tehnice si se vede ca a fost scris de un barbat, ba chiar de un microbist. eu nu am prea multe cunostiinte si am scris mai mult cu inima. cu toate astea iti multumesc pentru aprecieri. felicitari inca o data pentru articol si la cat mai multe de acest gen!

Bogdan Fălcescu spunea...

Multumesc mult pentru aprecieri, Aiana. Te mai astept aici pe blog sa mai discutam si pe alte teme.