Recunoşti sau nu edificiul? (14)

Această întrebare valorează 1 punct!

Este nevoie de numele edificiului şi de ţara în care se află pentru a obţine punctul pus în joc!

Pentru a trimite comentariul tău, dă click aici!

RĂSPUNS CORECT: CASTELUL MONT SAINT-MICHEL, FRANŢA.

cata a dat răspunsul corect în cel mai scurt timp! Ai câştigat 1 punct!

Mănăstirea Mont-Saint-Michel se poate vedea de la mare distanţă. Ea se află pe o stâncă de granit, măsurând un kilometru de la un capăt la altul ridicându-se abrupt, din perisajul altminteri plat, până la o înălţime de 160 de metri. Abaţia, clădită din piatră, de neatins, inexpugnabilă, pare a pluti deasupra ceţii ridicate deasupra Atlanticului. Un milion de oameni vin în fiecare an, la graniţa dintre Normandia şi Bretania, pentru a vedea "miracolul Occidentului", castel şi mănăstire totodată, unic prin formă şi aşezare.

Este o minune a arhitecturii europene născută dintr-o viziune. Într-o noapte a anului 708, conform unui manuscris din secolul al X-lea, arhanghelul Mihail i s-a arătat în vis episcopului Aubert din Avranches, dându-i o sarcină: trebuia să construiască o capelă pe cel mai înalt loc de pe muntele Tombe, din apropiere.

Fiind consecinţa unei apariţii cereşti, Mont-Saint-Michel a devenit foarte repede unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale Evului Mediu. În anul 966, ducele normand Richard I a trimis aici treizeci de călugări benedictini pentru a începe construirea unei noi biserici. Călugării şi muncitorii s-au trezit în faţa unei încercări deosebit de dificile, cea mai mare problemă constituind-o enormul bloc de granit. Era ca o piramidă de piatră şi pentru a putea obţine suprafaţa, cu lungimea de 100 de metri, necesară ridicării bisericii, a fost nevoie să fie construită o platformă deasupra stâncilor folosite drept fundaţie. Pivniţa care s-a format dedesubt a devenit loc de adăpost pentru pelerini.

În cele din urmă, munca a fost terminată şi mănăstirea benedictină a fost sfinţită, iar, datorită generoaselor donaţii, cât şi datorită veniturilor provenite din exploatarea terenurilor primite, abaţia a devenit în scurt timp foarte bogată. Ea avea, de asemenea, şi un extraordinar renume intelectual. În vremurile de prosperitate, între 1154 şi 1186, abatele Robert de Torigni a ticsit cu manuscrise biblioteca în aşa măsură, încât mănăstirea a fost botezată "oraşul cărţilor".

În Evul Mediu a fost construită şi Strada Mare (La Grande Rue), unicul drum de pe munte. Ca şi atunci, şi acum, comercianţii fac afaceri de-a lungul străzii - în timpurile vechi, vânzând diverse mărfuri călugărilor, acum suveniruri, turiştilor. Drumul duce către biserica în stil romanic a mănăstirii, construită în secolul al XI-lea, unul dintre cele mai vechi edificii din Normandia. Biserica are o construcţie neobişnuită: conform tradiţiei normande, doar nava centrală este boltită. Ruinele mănăstirii, clădite tot atunci, se întind la poalele bisericii. Vizitându-le, îţi poţi forma o părere despre felul cum decurgea viaţa călugărilor şi a pelerinilor în acele vremuri. Încă se mai pot recunoaşte dormitorul şi refectoriul (sala de mese).

În 1204, o parte a mănăstirii romanice a ars în urma unui război. O generoasă donaţie din partea regelui francez Filip al II-lea August a acoperit cu prisosinţă reparaţiile executate în stil gotic şi terminate în 1228. După restaurare, mănăstirea devenise atât de mare şi frumoasă, încât a fost numită "La Merveille" (Minunea). Şi, într-adevăr, dacă e să priveşti fie şi numai contraforturile ameţitoare ce sprijină zidurile, ai sentimentul prezenţei Lui, a Celui Atotputernic. De la încăperea unde se dădeau pomenile până la sălile de recepţie, în care stareţul primea oaspeţii de rang înalt, de la refectoriul călugărilor până la Sala Cavalerilor, cu sculpturile lui rafinate, sau la holul de trecere luminos, ţi se derulează înaintea ochilor cea mai frumoasă "mănăstire aflată între cer şi pământ, construită în secolul al XIII-lea".

În timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453) dintre Anglia şi Franţa, mănăstirea a fost fortificată, constituind o inexpugnabilă fortăreaţă - ceea ce nu i-a oprit însă declinul. După Revoluţia Franceză, a servit, pentru scurt timp, drept închisoare, iar în 1873, întreaga stâncă a fost declarată monument al naturii. Mănăstirea era izolată de ţărm de două ori pe zi din cauza mareelor, nivelul apei crescând cu până la 14 metri. Astăzi nu se mai întâmplă acest lucru decât arareori, graţie unui dig ridicat în apropiere în 1880 şi lângă care s-a acumulat nisip. De atunci încoace, doar golful ce adăposteşte insula (unde sunt locurile de parcare) are de suferit. Se preconizează construirea unui pod ori a unui tunel.